„Tătuca avea cramă, podgorii, el ne-a arătat pe urmă locurile, avea șură pentru cinci cai de călărie și de șaretă, iar alături un sarai pentru cai de tracțiune. Avea o casă de vară și una mare ca un castel, cu trepte înalte, zugrăvită de meșteri de la Cernăuți. Erau două case în Cureșnița, a Bulaților – una, și alta a lui Andrieș, zugrăvite de meșteri. Pentru colhoz era mană cerească toate astea și pământurile pe care le avea, tot, tot, vaci, păsări, oi… A fost ridicat în 1949 și dus în regiunea Kurgan. Mama le scria scrisori și îmi povestea că scrisorile ei erau lungi, că le scria despre toți, dar că primea de la bunica scrisori scurte, în care spunea că e bine. Și mama și-a dat seama că dacă scrisorile erau întotdeauna în același fel, ea n-avea dreptul să scrie altceva. Probabil că erau verificate până și scrisorile acestea, scrise în română, în limba lor maternă. Atâta se ruga - să-i ajute bunul dumnezeu să ajungă acasă și să moară pe pământul lor. S-au întors acasă, străbunica avea aproape 80 de ani. Atunci a început a se căina că nu mai poate pune ața în ac…

Străbunicului, atunci când a venit, i s-a lăsat numai o bășcuță, un fel de sărăieș, în gospodăria lui. Atât, el n-a mai avut dreptul la nimic. El privea peste gardul care separa bucata la care avea el dreptul, la toate celelalte, care erau dărâmate. Casa cea mare, eu o vedeam pe o râlă, cu acoperișul deja căzut. În casa cea zugrăvită, eu am apucat să văd numai pereții, nu mai era întreagă atunci când am văzut-o eu, întrucât avea pridvor, era înaltă, veneau mașinile și căruțele colhozului și răsturnau roada acolo. S-a transformat într-un depozit, fiind la o margine de sat. Tătuca vedea asta, dezastrul acesta era în ochii lui permanent… Era atât de harnic, încât atunci când l-au ridicat, și-a luat semințe în buzunarele surtucului cu care a mers acolo. Semințe, pe care acolo, în Kurgan, le-a semănat. Avea vinete, ardei, avea roșii, castraveți acolo. Stăteau lângă o fermă, iar tătuca, știind să îngrijească animalele, a ajutat mult la acea fermă. Mămuca povestea că n-o duceau greu, aveau ce să mănânce, fiindcă el salva mieii, asista animalele când aveau probleme, era un fel de veterinar. Fiind foarte harnici mâca cu bunelul, deși erau în vârstă, aveau la 70 de ani când au fost ridicați, și-au durat o casă, gard în jur, mâca și-a pus flori în grădină. Când le-a venit vremea să vină acasă, i-au chemat la sovietul sătesc și președintele îi spune: - Pora vas rasculacivati, Ivan Sergheievici, adică, te-ai chiaburit rău aici, uite ce gospodărie ai! Și acolo nu era bine să ai de toate, sistemul îți eroda tot spiritul întreprinzător, de gospodar”.

*/*