În 2019, Nicolae Pojoga a lansat un „Album de război”, cu fotografii realizate în timpul războiului din 1992 de la Nistru: „Am calculat că 100 de fotografii, cu expoziția o sutime, iese o secundă. Acest album conține o secundă din ceea ce s-a întâmplat acolo”.

Pe câmpul de luptă nu se trage în continuu, iar oamenii fac diverse lucruri, spune Nicolae Pojoga: ”Foarte mult timp ia săpatul tranșeelor, de o lățime bine definită, lungime, cu coturi, cu puncte sanitare, cu ramificații, ascunzișuri. Astăzi suntem în localitatea X, poziție de luptă, mâine vine ordin și se ridică toată lumea și iarăși începe să sape. Ca niște cârtițe sapă, iar combatanții au foarte multe obiceiuri sănătoase – fumează, citesc și scriu scrisori acasă, beau vin, mai trag cu pușca în aer, sunt niște actori ai acestui spectacol oribil - minunați, minunați. Ei sunt altfel decât restul, decât ceilalți din capitală, sau chiar din presă. Pentru că lucrurile se întâmplă acolo altfel…

Nu poți explica cum au ieșit oamenii din casă și au pus mâna pe armă. Urmăresc cu mare atenție mai mult fotografia din Donețk și Luhansk, același lucru se întâmplă și acolo, combatanții parcă vin din altă lume, nu cea din Kiev sau Chișinău, ei sunt de altă calitate umană. Îmi pare rău pentru destinul multora dintre ei, ale căror merite nu sunt recunoscute... Eu cred că în orice situație se vor găsi voluntari care să iasă și să lupte. Lucrul acesta nu ține de conducerea unei țări. Armata e altfel. Dar nu am cuvinte și sunt plin de emoții când mă gândesc la ei, cum au stat într-o mizerie de nedescris, în tranșee, în ploaie, în tiruri de armă și unde sunt azi, ce fac ei astăzi. O duc foarte greu, atâta pot să spun - și din punct de vedere al asistenței în sănătate, și cheltuială în familie, și tot felul de sechele psihologice, fizice. Ei o duc foarte greu. Mulți dintre ei au făcut Afganistanul, după aceea Transnistria – e altă lume, despre care, am impresia, că lumea n-are habar. Ei primesc 100 de lei lunar, un fel de compensație, și pot să meargă cu troleibuzul gratuit toată ziua…

Această comemorare este foarte tristă și amară pentru ei. Cel mai sensibil subiect în război este ce se întâmplă după…”