„În R. Moldova separatismul a fost întreținut de Moscova destul de intens. Mai ales după ce în 89 în Parlament a fost votată limba română și grafia latină, s-au activizat structurile paramilitare industriale din stânga Nistrului. Au fost create republici unionale în Transnistria, au vrut în regiunea găgăuză, dar n-au reușit, că au fost revolte din partea societății. Au reușit la Tiraspol crearea acestei statalități în frunte cu cei care reprezentau KGB-ul rusesc…  

Snegur a fost chiar preîntâmpinat de Lukianov că dacă nu semnați acel tratat de refacere a Uniunii Sovietice o să aveți trei republici”.

Războiul a izbucnit la 2 martie în momentul când R. Moldova a fost recunoscută internațional, la Organizația Națiunilor Unite. „Provocările masive atunci s-au început. Dar și până în 2 martie eu fost provocări culminate cu pierderi de vieți omenești – la podul de la Dubăsari, au fost mai devreme, câteva provocări au fost la Vulcănești, la Grigoriopol… Erau încercări de tatonare, cât e de rezistentă această statalitate și cum reacționează la momentele respective. Erau înarmați, la Dubăsari când a fost conflictul de la pod, regimentul care era în Dubăsari era înarmat destul de bine cu muniție, armament. Chiar am avut o întâlnire cu generalul Iakovlev, care era comandantul Armatei a 14 pe timpul respectiv, el a fost aici la Chișinău și ne-a spus să nu ne jucăm cu Transnistria. Atunci el declara că a dat deja zece mii de Kalashnikov, erau pe mâinile separatiștilor. El a spus-o nu oficial, dar într-o discuție pe care am avut-o aici”.

Generalul Ion Costaș a amintit că la Colbasna au fost stocate munițiile Aramatei a 14-a, retrase din țările din fostul lagăr socialist: ”Când au început să se retragă, după destrămarea Pactului de la Varșovia, din țările din Estul Europei, Polonia, Ungaria, Cehia, România, Bulgaria, din Germania Democratică, care între timp s-a unit, s-a început retragerea armamentului și muniției, care a ajuns aici la noi, în R. Moldova, în Transnistria, la Colbasna, unde s-au stocat vreo 40 de mii de tone de muniție, armament de diferit calibru, care până în ziua de astăzi nu sunt retrase, chiar dacă Rusia de câteva ori în diverse forumuri internaționale a declarat că va retrage acest armament. E o bombă care poate să explodeze în orice moment și un pericol foarte mare pentru zona respectivă acest depozit din Colbasna.

Desigur că Armata a 14-a era o structură destul de bine înzestrată și bine pregătită. Armata a 14-a terestră, armata rusească care era aici pe teritoriul R. Moldova, s-a retras pe partea stângă a Nistrului. Regimentul și divizia de tancuri care era la Cahul și în Bălți s-a retras în 90-91, până la puci, că deja se simțea că sunt mișcările naționale. Pe ce-am reușit să punem mâna, eram atunci ministru de Interne, să stopăm regimentul de aviație, care era cu MIG-29, 32 de unități la Mărculești, am oprit, am blocat pista cu tractoare. Până atunci s-a retras foarte mult, vreo 15% din ce a rămas de la Armata a 14-a a rămas pe partea dreapta a Nistrului, a fost evacuat”.

Toată activitatea Armatei a 14-a era coordonată de la Moscova. Lebedi care a venit nu făcea nici un pas dacă nu primea acceptul și ordinul de executare de la Moscova să se implice masiv în apărarea acestei republici fantome transnistrene cu armata, cu efectivul armatei, cu armamentul, cu logistica, cu tancuri, aruncătoare de mine, de grenade, cu tot arsenalul pe care îl avea la dispoziție un stat puternic militarizat, care era Uniunea Sovietică. Veneau permanent emisarii, vicepreședintele Rudskoi, a contribuit la aceea ca armata a 14-a să se implice masiv în războiul din R. Moldova. 

Ion Costaș susține că războiul a fost oprit cu implicarea Occidentului și SUA. „Trebuie spuse niște lucruri clar și răspicat, că vărsările de sânge care au fost și la Tighina și la Coșnița au fost monitorizate de structurile internaționale, serviciile respective. Atunci Elțin a fost sfătuit de americani și de europeni ca să pună punct la problema respectivă, să înceteze vărsările de sânge, să găsească posibilitatea de a semna un acord de încetare a focului. Ce a fost în continuare s-a realizat la insistența americanilor și marilor puteri”, susține Ion Costaș, care a discutat această problemă cu generalul W. Clark, comandant NATO.  „Ei înțelegeau foarte bine că dacă continuă aceste vărsări de sânge, războiul poate să se extindă mai departe în Balcani”.