OAMENII CETĂȚII | Compozitorul Marian Stârcea: În lista aceea scrisă la mașină, imediat au scris de mână numele Alexei Stârcea și din clipa aceea a fost dus și el cu tatăl său în Siberia (AUDIO)
-
08 Aprilie 2019 17:16
În 2019 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea compozitorului, Alexei Stârcea (17 februarie 1919 – 24 august 1974), o figură marcantă a culturii muzicale autohtone, solist al Studioului de Operă din Chișinău, profesor la colegiul de muzică și la Conservatorul din Chișinău. Alexei Stârcea a absolvit Facultatea de drept la Universitatea din București 1941, iar în 1942-1945 urmează Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică de la București, unde i-a avut profesori pe Mihail Jora, pe eminentul profesor de canto la București Constantin Stroescu, Constantin Brăiloiu, și alții.
Bunicul compozitorului Marian Stârcea, juristul Gheorghe Stârcea, a participat la evenimentele din 27 martie 1918, când a fost semnat Actul Unirii Basarabiei cu România. După cum povestește compozitorul, în cadrul emisiunii OAMENII CETĂȚII de la Radio Chișinău, Gheorghe Stârcea, a fost în toiul evenimentelor de la 1918. Din această cauză a fost prigonit, fiind deportat în 1949, împreună cu fiul său Alexei Stârcea, de către autoritățile bolșevice:
„Eu știu că a fost chiar șeful Cancelariei, că toate actele care se pregăteau în timpul acela erau în mare parte făcute de el, poate avea o structură, niște subalterni… La noi în casă, despre aceasta nu s-a vorbit deloc. Tatăl meu a suferit de represiuni, în anul 1949 a fost deportat, pentru că a studiat la București, că s-a născut pe timpul când era România Mare. A suferit din cauza bunicului. Era student la Conservator. Într-o pauză a venit acasă la bunelu, iar acolo era o echipă care tocmai îl ridicau, cu „ciornîi voranok-ul„ acela celebru din timpurile staliniste. Colonelul l-a întrebat: - Cine ești? – Alexei Stârcea, fiul dumnealui, a răspuns. Imediat, pe loc, a inclus în lista aceea tapată la mașina de scris, de mână a scris numele Alexei Stârcea și din clipa aceea a fost dus și el cu tatăl său în Siberia. S-au întors în 1955, șase ani au stat acolo, au suferit foarte mult, au trecut prin mine, greutăți și friguri. La noi în familie, când am început ceva să mai înțeleg fiind copil, nu se prea vorbea. Un fapt foarte semnificativ care vorbește cât de tare au fost presați părinții mei – tata, fiind născut la Chișinău și limba lui era româna, păi eu cu fratele meu am crescut cu limba rusă în casă. Nu era salutabil să vorbești în română. Cazurile „gavari pa celoveceski” erau foarte multe. Peste tot se vorbea numai în limba rusă, era limba oficială, de stat, și la Conservator, și în instituții numai în rusă. Tata a învățat la București, la Facultatea de drept, apoi la Academia Regală de Muzică și acest moment nu era indicat în biografia lui, fiindcă era mai bine să nu spui”.
