OAMENII CETĂȚII | Asea Timuș, autoarea volumelor „Istorii scrise despre deportații din Bravicea” și „Istorii scrise despre ostașii români și sovietici din Bravicea”: Sunt cărți ale independenței și libertății noastre (Audio)

  • 28 August 2023 16:12
0%
00:00:00
00:00:00

Asea Timuș este doctor în științe agrare, dar are o pasiune pentru istoria locală, fiind născută în satul Bravicea din raionul Călărași. Istoria a început să o îndrăgească de la mama și sora bunicului ei, nana Vera, care îi povestea istorii din perioada interbelică. Cercetând locurile din satul natal, ascultând poveștile localnicilor, a adunat istoriile celor care au fost deportați, a celor care au scăpat de regimul opresiv bolșevic refugiindu-se în România, istoriile ostașilor care au fost ridicați la război din satul său. Aceste relatări au fost publicate în două volume semnate de Asea Timuș.

Despre episodul tragic din istoria neamului nostru, deportările sovietice din anii 1940-1951, a relatat în cartea „Istorii scrise despre deportații din Bravicea”, pentru că foarte multă informație se pierde nefiind valorificată, a explicat autoarea.

Am povestit cap-coadă, adică din noaptea când li s-a bătut la ușă, în poartă, ce făceau oamenii în casă în timpul acela, ce-au reușit să își pună în saci în 15-20 de minute, când li s-a acordat timp pentru pregătire, cu ce i-au transportat până la Călărași, apoi la Chișinău, cum s-a numit ultima stație la care au coborât, unde i-au cazat, ce-au mâncat și cât au dormit, cum au supraviețuit prima iarna cea mai grea (...), cum au trăit cei patru, cinci, șase ani, cine a murit pe loc și cum au ajuns acasă, cum și-au restabilit viața la Bravicea. S-a găsit și documentul de cumpărare a unei case, naționalizată anterior de sovietici și revândută la cei care au venit din Siberia ...”.

OAMENII CETĂȚII | Asea Timuș, autoarea volumelor „Istorii scrise despre deportații din Bravicea” și „Istorii scrise despre ostașii români și sovietici din Bravicea”: Sunt cărți ale independenței și libertății noastre (Audio)

Un alt volum „Istorii scrise despre ostașii români și sovietici din Bravicea” a fost lansat pe 25 august, în cadrul unui eveniment organizat la Săseni. „Bravicea a fost o arenă a teatrului de război în Al Doilea Război Mondial. Pe scurt, în Bravicea a cantonat comandamentul german, iar în Crăsnășeni, peste deal, peste râul Cula, comandamentul sovietic. La noi au fost în sat nemții, iar rușii - peste deal. Cinci luni de zile a fost război adevărat în satul nostru pentru că sovieticii voiau să înconjoare satul ca să izgonească în 1944 (...) Pentru aceasta satul Bravicea a fost evacuat în satele din spate, în satele Țigănești, Onești, Tabăra, până la Pitușca, povestește Asea Timuș în cadrul emisiunii „Oamenii Cetății”.

OAMENII CETĂȚII | Asea Timuș, autoarea volumelor „Istorii scrise despre deportații din Bravicea” și „Istorii scrise despre ostașii români și sovietici din Bravicea”: Sunt cărți ale independenței și libertății noastre (Audio)

Autoarea volumelor, Asea Timuș, numește aceste „cărți ale INDEPENDENȚEI și ale LIBERTĂȚII, fiindcă din 27 august 1991 dacă nu se întâmpla minunata și fericita îndepărtare de URSS, cărțile noastre încărcate cu durerea neamului nu ar fi fost întocmite și tipărite niciodată pe acest meleag, fiindcă nu ar fi convenit regimului. Fără actele și documentele informative adunate de la Lumea liberă și curajoasă nu am fi avut de unde afla și pomeni pe brăvicenii osândiții în Siberia, Eroii morți pe câmpul de lupte și soldații veterani osteniți și îmbolnăviți după războaie”.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:3,6 m/s
Wed
6
Thu
8
Fri
9
Sat
8
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău