Cu o carieră de peste 20 de ani în teatru, Diana Decuseară-Onică crede că destinul său a fost să devină actriță.

„Inițial, trebuia să mă fac pianistă, pentru că am cântat la pian de la șase ani și am terminat un liceu de muzică. Toată lumea se aștepta să dau la conservator. Însă, într-o zi, mi s-a pus pata pe teatru. Când am spus că vreau să dau la teatru, mama a fost surprinsă, dar a spus că dacă asta vreau, asta o să facem și pentru asta le sunt extrem de recunoscătoare părinților”, spune actrița.

În ciuda acestei schimbări majore de direcție, ea recunoaște că muzica i-a fost un mare atuu pe scenă.

„Faptul că am o pregătire muzicală mă ajută mult în meseria de actor. Acum, la un spectacol muzical cu Ada Milea, faptul că cânt la pian mă face indispensabilă în echipă. Așa cum rolurile sunt puzzle-uri din viața mea, muzica face parte din acest puzzle”, a spus Diana Decuseară-Onică.

Actrița Diana Decuseară-Onică nu consideră că un actor trebuie să fie „sufletul petrecerii” sau mereu în centrul atenției.

„Eu cred că un actor trebuie să aibă o lume interioară bogată, iar această timiditate m-a ajutat să-mi dezvolt latura interioară. Rolurile mele sunt, în esență, o reflecție a ceea ce sunt eu ca om”, explică actrița.

La Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău joacă din anul II de facultate, iar pentru ea, acest loc a devenit „a doua casă”. Consideră că adevărata școală de teatru se face în culise, în arlechine.

„Eu sunt mai mult la teatru decât acasă. Teatrul îmi dă liniște și spațiu pentru a mă exprima, iar prin fiecare spectacol, simt că evadez din cotidian”, mărturisește Diana Decuseară-Onică.

Cu toate că în carierele artistice există perioade de tensiune și aglomerație, Diana reușește, totuși, să găsească echilibrul între viața profesională și cea personală.

„Teatrul este o oază pentru mine, dar și acasă îmi place să fiu o mamă, o soție și o femeie implicată”, adaugă ea zâmbind.

Perioadele în care nu a primit roluri au fost o adevărată provocare, iar actrița recunoaște că a simțit în acele momente cum își pierde „dexteritatea”.

„La începutul carierei am fost într-o perioadă de „comă artistică”, în care nu aveam oportunități, iar acest lucru a fost foarte greu pentru mine ca actriță. Dar am reușit să depășesc acele momente printr-un proiect care mi-a oferit șansa să călătoresc și să învăț – A 7 Kafana. A fost un colac de salvare”, a menționat Diana Decuseară-Onică.

Despre modelele sale, Diana spune că se inspiră adesea din înțelepciunea celor dragi.

„Modelele mele sunt mama și bunica. Mă duc des la țară pentru a mă reîncărca. Acolo, mă pot deconecta de agitația orașului și pot observa oamenii, felul în care vorbesc, cum privesc viața. De multe ori, aceste observații se transformă în idei pe care le folosesc în roluri”, explică actrița.

Pentru Diana Decuseară-Onică, fiecare rol este ca un copil.

„Nu pot să spun care dintre ele îmi este mai drag, pentru că toate sunt parte din mine. Fiecare rol este un puzzle construit din experiențele mele, temerile și frustrările mele. Prin fiecare dinte ele, spun și ceva despre mine”, a împărtășit actrița la Radio Chișinău. 

Pentru Diana, teatrul nu este doar o profesie, ci un mod de a înțelege și de a trăi viața, iar fiecare personaj pe care îl interpretează devine o fereastră către sinele său interior.