Potrivit psihologului, bullyingul poate apărea de la vârste foarte mici, inclusiv din grădiniță.

„Bullyingul este de la orice vârstă. Sunt copii și la grădiniță, dar sunt și adulți de 35 de ani care trăiesc forme de agresiune. Formele pe care le ia bullyingul sunt diverse: tachinare repetată, umilire, amenințări, constrângeri, cereri de bani sau obiecte, dar și violență verbală sau fizică subtilă. Copilul poate fi intimidat până în punctul în care identitatea și stima de sine îi sunt afectate profund. Mulți copii se simt umiliți și înjosiți, iar odată cu acestea apare foarte multă frică și neîncredere.”

Cum arată un copil care trece prin bullying? Semne vizibile și semne ascunse

Marcelina subliniază că nu există un „profil unic” al copilului victimă. Uneori, cel mai puternic și vesel copil este cel care suferă în tăcere:

„Sunt copii care par că fac față, dar de fapt nu este așa și ajung până nu mai pot. Și sunt copii care devin foarte triști și pe care nu-i mai interesează nimic. Însă, chiar dacă reacțiile sunt diferite, consecințele sunt adesea similare: scăderea încrederii în sine, frică permanentă imposibilitatea de a se concentra la școală. Creierul nu mai poate învăța când îi este frică. Nu îl mai interesează cât e 2+2 când e «război»”, explică Marcelina Uncu.

Foarte mulți copii nu verbalizează ce trăiesc și atunci, corpul o face în locul lor, spune psihologul: „Am întâlnit numeroși copii și adolescenți care prezentau: vomitări dimineața înainte de școală, dureri de burtă, dureri de cap, oboseală inexplicabilă, refuzul de a merge la școală. Cel mai des am întâlnit ca, în fiecare dimineață înainte de școală copilul să vomită. În weekend e bine, în timpul săptămânii acesta nu este bine – la acest detaliu părinții ar trebui să atragă atenția (...). Totuși, situațiile devin și mai grave atunci când copilul ajunge: să aducă acasă obiecte, să dispară bani sau obiecte din casă, să plângă zilnic înainte de școală și să spună că nu vrea să meargă acolo”.

Când medicii și psihologii colaborează, rezultatele sunt mai bune

Marcelina subliniază un aspect important: colaborarea dintre psihologi și medici este în creștere, iar aceasta schimbă în bine modul în care copiii primesc ajutor:

„Este o chestie foarte faină în ultimii doi ani: medicii și psihologii colaborează mai bine. Medicul trimite la psiholog, psihologul trimite la medic. Unul nu îl înlocuiește pe celălalt.”

Nu toate simptomele sunt emoționale, dar nici toate nu sunt fizice. De multe ori, ambele zone trebuie evaluate simultan, mai spune Marcelina.           

Interviul integral îl puteți urmări pe link-ul de mai jos: