OAMENI ȘI IDEI | Mariana Stratulat Bargan: „Mă întreb ce se va întâmpla cu arta mea atunci când voi fi complet împăcată cu mine însămi. Poate că nu voi mai simți aceeași dorință de a scrie” (VIDEO)
-
26 Noiembrie 14:15
Mariana Stratulat Bargan, redactor și scriitor fantomă, a fost invitata emisiunii „Oameni și Idei” de la Radio Chișinău. Mariana a lansat de curând romanul „Cât Stelele Vor Străluci,” o poveste profundă despre iubire, durere și sacrificiu, inspirată de conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza. În cadrul interviului, ea a împărtășit detalii despre procesul creativ, provocările meseriei de scriitor și impactul scrisului asupra vieții sale.
Scrisul – disciplină și terapie
„Nu poți să ajungi un scriitor de succes dacă nu ai disciplină”, spune Mariana, subliniind că procesul de scriere nu este doar un act creativ, ci unul care necesită rigoare și dedicare. Pentru ea, scrisul este și o formă de terapie, un refugiu în momentele dificile. Iar promovarea unei cărți este unul dintre cele mai dificile aspecte ale meseriei de scriitor, potrivit Marianei:
„Când am început să scriu, eram în cea mai întunecată parte a vieții mele. Scrisul m-a ajutat să mă regăsesc și să dau sens emoțiilor mele. Degeaba ai scris o carte dacă ea nu ajunge la oameni. Un scriitor trebuie să fie pregătit să își promoveze opera, ceea ce este o provocare majoră pentru mulți dintre noi. Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că meseria de scriitor nu este doar despre procesul de a scrie și atât, ci presupune multe alte procese pentru care noi nu suntem pregătiți, dar trebuie să le facem”.
Cititul – baza unui scriitor de succes
Pentru Mariana, lectura joacă un rol esențial în formarea unui scriitor. Totuși, în prezent, timpul său este dedicat citirii manuscriselor clienților săi, în calitate de redactor și scriitor fantomă.
„Cititul și lectura sunt foarte importante pentru un scriitor. Acum însă, marele meu regret este că nu pot să citesc pentru mine din plăcere, dar citesc acele cărți cu care lucrez, fiind în rol de redactor și de scriitor fantomă. În primul rând, cărțile nu costă mult, avem acces gratuit la cărțile din biblioteci sau cărți în format electric, de aceea nu avem nicio scuză ca să nu citim. Cărțile m-au ajutat să mă găsesc pe mine - cea adevărată, pentru că o carte este oglinda ta. Iar ce ține de scris, cel mai des scriu noaptea atunci când am timp pentru mine, după ce merg copii la culcare - pot să scriu chiar și până dimineață. (...) De mult timp lucrez cu cărțile altor scriitori, dar nu am avut încă ocazia să lucrez la ceva al meu, până nu m-am decis să lansez cartea „CÂT STELELE VOR STRĂLUCI”, în această carte găsiți o parte din sufletul meu”, spune Mariana.
Mariana recunoaște că arta sa este influențată de stările emoționale intense.
„Un scriitor scrie mai bine atunci când trece prin momente dificile. Mă întreb mereu ce se va întâmpla cu arta mea atunci când voi fi complet împăcată cu mine însămi. Poate că nu voi mai simți aceeași dorință de a scrie. Dacă eu mă vindec de atacurile de panică, de traumele din copilărie, oare o să mai simt această dorință de a exterioriza tot ce simt în interiorul meu? De aceea, eu încerc să păstrez echilibrul, să nu mă vindec până la capăt”, spune Mariana.
„Cât Stelele Vor Străluci” – o poveste despre iubire și durere
Romanul Marianei este o poveste de dragoste cu accente dramatice, inspirată din realitatea conflictului din Israel și Fâșia Gaza.
„Este un roman de dragoste, descrie o dragoste imposibilă, are multă dramă, suspans, durere și sânge. Cartea este inspirată de conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza. Am început să o scriu toamna trecută, atunci când s-a acutizat acest conflict, când eram bombardați pe rețelele de socializare cu fotografii și video-uri din Israel și Palestina, cu copii morți și părinți îndurerați, era o tragedie totală care m-a afectat și inspirat”.
Tot interviul cu scriitoarea Mariana Stratulat Bargan îl găsiți în continuare: