O studentă de la USM este câștigătoarea concursului de eseuri „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a UE?”

  • 11 Septembrie 2023 14:32
O studentă de la USM este câștigătoarea concursului de eseuri „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a UE?”

Marina Borș, studentă la Facultatea Drept a Universității de Stat din Moldova, este câștigătoarea concursului de eseuri la tema „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene?”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.

Eseul Marinei a fost propus spre scriere celor peste 450 de participanți la Marea Dictare Națională. 

„În inima Europei de Est, pe meleaguri binecuvântate de soare și hrănite de apele curgătoare ale Nistrului, o țară mică și plină de istorie a fost mereu în căutarea luminii și a speranței. Această țară este Republica Moldova, un colț al lumii ce îmbrățișează tradiția, dar visează cu ochii deschiși la un viitor mai strălucitor”, a scris tânăra.

Cel mai bun eseu a fost premiat cu un voucher în valoare de zece mii de lei (500 de euro) de la o rețea de magazine și un alt voucher trei mii de lei de la o rețea de librării. 

Concursul de eseuri a fost lansat la mijlocul lunii august. Eseul declarat învingător a fost propus participanților la Marea Dictare Națională, organizată în capitală pe 31 august curent, cu ocazia marcării Zilei Limbii Române. 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:32 %
Vint:6,17 m/s
Sun
13
Mon
16
Tue
19
Wed
11
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău