O stradă din Buzău se va numi Soroca

  • 07 Noiembrie 2018 16:02
O stradă din Buzău se va numi Soroca

O stradă din municipiul Buzău (România) se va numi Soroca. Despre aceasta a declarat recent edilul buzoian, Constantin Toma, care a menționat că relațiile de colaborare și înfrățire între cele două unități teritorial-administrative devin tot mai strânse, transmite MOLDPRES cu referire la presa locală.

„Decizia a fost luată la ședința Consiliului local Buzău. Această stradă, ce se va numi Soroca, va da în bulevardul Unirii. Sper și sorocenii să facă un gest pe măsură pentru că am finanțat refacerea falezei din fața cetății Soroca. Noi ne facem datoria acolo, pentru că o asemenea cetate, cu o asemenea semnificație, trebuia să aibă și o alee, o faleză deosebită în față”, a menționat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

La rândul său, primarul municipiului Soroca, Victor Său, a declarat că urmează să fie efectuate audieri publice, pentru a numi o porțiune a străzii Petru Rareș, din fața cetății, reparată cu suportul autorităților buzoiene – Faleza Buzăului. Ulterior, subiectul urmează să fie propus spre examinare la ședința Consiliului municipal Soroca. „Ar fi un gest frumos din partea sorocenilor, în semn de mulțumire și recunoștință pentru sprijinul acordat la reabilitarea falezei în preajma Cetății Soroca”, a subliniat Victor Său, citat de ziarulnostru.info.

Primăria municipiului Buzău a alocat 100 mii de euro pentru reconstrucția falezei râului Nistru și revitalizarea peisajului Cetății Soroca. Proiectul este realizat de Primăria Soroca în parteneriat cu autoritățile buzoiene. Lucrările de refacere a falezei Nistrului se estimează la aproximativ 138.500 de euro. Cea mai mare parte a surselor financiare este oferită de Consiliul local Buzău, iar un sfert din sumă va fi alocat de către Consiliul municipal Soroca.

Susținerea colegilor din România se înscrie în Acordul de înfrățire, semnat de către primarii de Buzău și Soroca, în luna decembrie 2017. Documentul prevede colaborarea în plan social, economic, schimburi de experiență între angajații celor două administrații, vizite reciproce între elevi și cadre didactice, precum și organizarea în comun a mai multor întruniri și festivități.

Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XVI-lea, clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră sub Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea. Cetatea este una emblematică pentru Republica Moldovă și constituie o piatră de temelie pentru revitalizarea turismului în regiune.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:75 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău