O statuie care marca „prietenia” dintre ucraineni și ruși, demolată de autoritățile din Kiev
-
26 Aprilie 2022 18:25
Autoritățile din Kiev au început să demonteze statuia care face parte din ansamblul monumentului denumit „Prietenia popoarelor”, și care a fost instalată în anii 1980 pentru a celebra unitatea poporului ucrainean și rus sub auspiciile Uniunii Sovietice.
„Prieteni! Dezmembrarea a început astăzi și ne propunem să o terminăm în această seară. Rusia și-a „marcat” atitudinea față de Ucraina cu o dorință barbară de a ne distruge statul și de a ucide ucrainenii pașnici. Demontăm 8 metri de metal din așa-numita «prietenie a celor două popoare». Și ceea ce este simbolic - când au încercat să ridice sculptura cu o macara, capul unui muncitor rus a căzut. Arcul din cadrul ansambulului va fi redenumit, iar simbolurile vor capăta o nouă semnificație! Și o vom evidenția cu culorile drapelului ucrainean”, a scris primarul Kievului, Vitali Kliciko, pe Facebook.
Kateryna Kruk notează că, în 2014, arcului care încadrează statuia i-a fost adăugată cu vopsea o fisură, pentru a reprezenta tensiunile dintre cele două națiuni după anexarea Crimeei de către Rusia.