O scoțiană, noua deținătoare a recordului pentru cea mai rapidă călătorie pe bicicletă în jurul lumii
-
10 Iunie 2019 15:28
O femeie din Scoția a reușit să încheie o călătorie cu bicicletă în jurul lumii cu aproape trei săptămâni mai repede decât deținătoarea recordului precedent înscris în Guinness World Records, relatează luni Press Association, preluat de Agerpres.
Jenny Graham din Inverness și-a încheiat aventura pe bicicletă în jurul lumii în doar 124 de zile și 11 ore, depășind recordul pentru cea mai rapidă astfel de călătorie efectuată de o femeie stabilit anterior de Paola Gianotti din Italia (144 de zile).
Călătoria de circa 28.968 kilometri a început la data de 16 iunie 2018 la Poarta Brandenburg din Berlin și a purtat-o pe Graham, în vârstă de 39 de ani, prin 16 țări, inclusiv Letonia, Lituania, Mongolia, China, Australiam, Statele Unite, Portugalia, Spania și Olanda.
Ea a pedalat circa 13,5 ore pe zi și a străbătut în medie 250 de kilometri zilnic. De asemenea, Jenny Graham a fost nevoită să zboare de patru ori și să călătorească o dată cu vaporul pentru a-și atinge obiectivul propus.
''Am fost curioasă să văd cât de departe pot ajunge, iar acum sunt deținătoarea oficială a unui nou record mondial. Anul trecut, când am stabilit acest obiectiv, nu eram sigură ce mă așteaptă, însă călătoria a fost impresionantă, obositoare și în final mi-a schimbat viața'', a declarat femeia care va fi inclusă în ediția din 2020 a Cărții Recordurilor.
''Aș încuraja oricine persoană să se urce pe bicicletă și să descopere că este capabilă de mult mai mult decât crede'', a adăugat Jenny Graham.
Pentru această aventură scoțiana s-a antrenat timp de un an și a pedalat circa douăzeci de ore pe săptămână.
Deținătorul recordului similar la bărbați este Mark Beaumont, care a încheiat călătoria pe bicicletă în jurul lumii în 78 de zile, în septembrie 2017.
Sursa:Agerpres