O rachetă realizată în România va fi lansată de pe mare, de la bordul unei nave militare, în luna august

  • 27 Iunie 2021 13:05
O rachetă realizată în România va fi lansată de pe mare, de la bordul unei nave militare, în luna august

O rachetă realizată în România va fi lansată de pe mare în luna august, de la bordul unei nave militare. Pregătirile pentru acest eveniment vor începe de săptămâna viitoare. Ea poate fi văzută în cursul zilei de duminică în Piața Ovidiu din Constanța, transmite news.ro.

Coordonatorul de proiect din cadrul Asociației Române pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA), Dumitru Popescu, a declarat duminică, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că această rachetă are o caracteristică de protecție a mediului, precizează sursa citată.  
 
“Este vorba despre EcoRocket, o rachetă care are o caracteristică de protecție a mediului, primele două trepte folosesc un combustibil pe bază de apă și vaporii rezultați în urma funcționării motoarelor celor două trepte sunt în principal de bază de apă, de aici și denumirea EcoRocket. Este o rachetă construită pentru a servi piața sateliților de mici dimensiuni, poate lansa până la zece sateliți de tip Cubesat, de exemplu. Are o greutate de cinci tone la lansare și 450 de kilograme fără combustibil, o lungime de 13,2 metri, prima treaptă zboară până la o altitudine de opt kilometri și 1500 de kilometri pe oră, treapta a doua până la o altitudine de 50 de kilometri și 5.500 de kilometri pe oră, iar treapta a treia este treapta care se pune pe orbită și pune sateliții pe orbită”, a explicat Dumitru Popescu. 
El a precizat că aceasta este cea mai ieftină rachetă lansatoare de sateliți din lume, costul realizării fiind de 1,2 milioane de euro. 
“Este un proiect exclusiv privat, care nu a folosit niciun leu de la buget, fie că vorbim de fonduri europene sau fonduri guvernamentale. Concurează și pentru un concurs la Comisiei Europene care vizează dezvoltarea de rachete ușoare, care sunt prietenoase cu mediul și care au un cost de lansare cât mai redus. Este cea mai ieftină rachetă lansatoare de sateliți din lume. La un cost de lansare de 490.000 de euro per lansare, costul de dezvoltare a fost de 1,2 milioane de euro, din surse private”, a mai afirmat reprezentantul ARCA. 
 
El a declarat că lansarea este programată în a doua jumătate a lunii august. 
“Prima fereastră de lansare, deși era prevăzută pentru luna iunie, a fost decalată pentru perioada 16 – 30 august. Mâine va intra în baza navală și va fi ambarcată la bordul navei NMH Cătuneanu, aparținând Forțelor Navale. Este un contract comercial pe care noi îl suportăm integral, toate cheltuielile care sunt efectuate de către Forțele Navale cu această activitate sunt suportate de noi din surse private. Vor avea loc antrenamentele pe mare începând de luni și în prima parte a antrenamentelor vom face absolut toate procedura de lansare, mai puțin lansarea”, a transmis Dumitru Popescu.
El a anunțat că lansarea va putea fi văzută și de pe țărm. 
“Va fi lansată de la o distanță de aproximativ 36 de kilometri travers Constanța, adică persoanele  care vor fi în zona Portului Tomis, pe plajă, vor putea vedea lansarea, vor vedea o dîră albă ridicându-se din mare. Îi sfătuim pe cei care vor să vadă lansare să își aducă camere de luat vederi cu zoom sau aparate foto cu zoom să poată să o vadă cât mai bine. Vom anunța din timp momentul lansării ca lumea să poată să o vadă”, a declarat Dumitru Popescu.
 
EcoRocket poate fi văzută de turiști și de constănțeni, duminică, până la ora 23:00, în Piața Ovidiu din Constanța.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău