O persoană din cabinetul vicepreședintelui american Mike Pence a fost depistată cu coronavirus
-
21 Martie 2020 13:40
Un membru al staff-ului vicepreședintelui american Mike Pence a fost confirmat cu coronavirus, a declarat purtătorul de cuvânt al vicepreședintelui, vineri seară, relatează CNN, preluat de Digi24.
În această seară un membru al cabinetului vicepreședintelui a fost testat pozitiv cu coronavirus. Nici președintele Trump și nici vicepreședintele Pence nu au intrat în contact direct cu acest individ”, a spus Katie Miller. „Monitorizarea contactului persoanei va fi continuată în concordanță cu regulile impuse de Centrul pentru controlul și prevenția bolilor (n. red. – CDC)“, a adăugat ea.
Pence a fost persoana de contact a administrației americane pentru coordonarea răspunsului guvernamental la pandemia de coronavirus. Deși acest membru de cabinet este cel mai apropiat caz confirmat de vicepreședintele Pence cunoscut public, el nu este primul contact al său cu virusul.
Cel puțin două persoane au fost confirmat cu coronavirus după ce au luat parte la o conferință în Washington, conferință la care a participat și Pence împreună cu mai mulți legislatori și secretarii lor.
Pence și Trump au participat și la Conferința pentru Acțiune Politică Conservatoare, luna trecută, acolo unde un participant important a fost depistat cu coronavirus. Interacțiunile cu acest participant au făcut ca mai mulți legislatori republicani să intre în autoizolare pentru săptămânile care au urmat evenimentului.
Nu ar exista niciun indiciu că Trump sau Pence s-au aflat în proximitate cu persoana infectată, a spus secretarul pentru presă de la Casa Albă, Stephanie Grisham. Pence nu a fost încă testat pentru coronavirus.
Sursa:Digi24