O parohie din România și o parohie din R.Moldova s-au înfrățit

  • 14 Septembrie 2018 14:22
O parohie din România și o parohie din R.Moldova s-au înfrățit Ziarul Lumina

Parohia Tomești I din Iași a semnat un protocol de înfrățire cu Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” din orașul Ialoveni. Documentul a fost semnat pe 8 septembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de preoți de la ambele biserici, scrie Infoprut.ro.

Înfrățirea are în vedere dezvoltarea unor proiecte specifice cu un caracter misionar și pastoral, prin care se vor iniția acțiuni concrete de cunoaștere și cooperare. Vor avea loc vizite frățești reciproce având caracter misionar și pastoral, prin care se va putea cunoaște mai bine viața duhovnicească din parohiile respective, astfel încât preoții și credincioșii să comunice direct, să se roage și să lucreze misionar împreună.

De asemenea, vor fi roganizate pelerinaje la obiective religioase și mănăstiri din cele două state, tabere și întâlniri cu tinerii din parohii sau mese rotunde la care să fie dezbătute subiecte de natură misionară și pastorală, la care să fie invitați și alți preoți din zona respectivă, oficialități locale, intelectuali, misionari laici. 

Primăria comunei Tomești este înfrățită cu Primăria orașului Ialoveni. Grație înfrățirii, preoții din Republica Moldova au participat la „Zilele Comunei Tomești 2018”.

Sursa: Infoprut.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău