O nouă ședință de judecată în noul dosar deschis pe numele ex-premieriului Vlad Filat
-
06 Februarie 2019 10:59
Fostul premier Vlad Filat, condamnat la închisoare pentru trafic de influență și corupție a fost adus astăzi în fața instanței, într-un nou dosar deschis pe numele său, în care este învinuit de spălare de bani.
Ședința are loc la judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani. Ședința respectivă urma să aibă loc acum două săptămâni, însă a fost amânată pentru că judecătoarea a refuzat să examineze cazul, a spus avocatul lui Vlad Filat.
Acum trei săptămâni, un nou dosar pe numele fostului premier, Vlad Filat, a fost trimis în judecată. Acesta este învinuit de spălare de bani, prin intermediul unei companii de consultanță din Statele Unite pe care ar fi angajat-o pentru un partid politic, în preajma alegerilor parlamentare din 2014. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani.
În prezent, Vlad Filat ispășește o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupție.