O nouă disciplină școlară de la 1 septembrie, introdusă în toate școlile și grădinițele

  • 04 Aprilie 2018 11:25
O nouă disciplină școlară de la 1 septembrie, introdusă în toate școlile și grădinițele

Începând cu viitorul an de studii, în grădinițe și scoli va fi introdus un nou modul educațional: securitatea rutieră. Disciplina va fi obligatorie pentru toți elevii.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, a declarat pentru IPN că, din 5 aprilie, începe activitatea grupurilor de lucru formate în acest sens, care vor lua deciziile legate de introducerea modulului educațional, din 1 septembrie 2018.

Pentru  început, pe post de material didactic vor servi regulamente și ghiduri ale securității circulației rutiere, iar până pe 1 septembrie 2019 vor fi publicate și manuale.

Disciplina va fi predată de diriginții de clasă. În perioada lunilor iulie-august anul curent, urmează să fie desfășurate cursuri de formare profesională pentru aceștia.

Inițiativa privind introducerea noului modul educațional a fost discutată la sfârșitul săptămânii trecute de către membrii Platformei de control parlamentar a securității rutiere. Potrivit statisticilor, pe parcursul anului 2017, au fost înregistrate 2512 accidente rutiere cu implicarea a 350 de copii, dintre care 12 au decedat, iar 80 au suferit traumatisme grave. Ceilalți au scăpat cu răni ușoare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău