O nouă categorie socială a intrat în clasificatorul persoanelor asigurate

  • 04 Februarie 2020 15:56
O nouă categorie socială a intrat în clasificatorul persoanelor asigurate

Începând cu 1 ianuarie, Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate a fost completat cu o nouă categorie - 173 ”persoană fizică care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal”.

Completarea Clasificatorului a fost condiționată de modificările în legislație ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2020 și au fost operate modificări în Legea privind sistemul public de asigurări sociale. Potrivit acestor modificări, la anexa nr. 1 a fost introdusă o nouă categorie de plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, aceștia fiind persoanele fizice care exercită activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/ sau de obiecte ale regnului vegetal, scrie bizlaw.md.

Categoria dată de plătitori urmează să achite contribuția în mărimea taxei fixe stabilite anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru anul 2020 aceasta va constitui suma de 10.740 lei. Astfel, aceștia datorează lunar câte 1/12 din suma anuală stabilită, adică 895 lei (10.740 : 12).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
13
Mon
14
Tue
10
Wed
10
Arhivă Radio Chișinău