O misiune a Agenției Franceze pentru Dezvoltare va întreprinde o vizită de documentare în R.Moldova în vederea examinării oportunităților de sprijin pentru dezvoltarea economică și socială a țării
-
21 Martie 2021 20:03
O misiune a Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD) întreprinde o vizită de documentare în Rep. Moldova în perioada 21 – 24 martie curent.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Franței la Chișinău, misiunea va examina oportunitățile de sprijin pentru dezvoltarea economică și socială a țării, precum și posibilitățile de susținere a reformelor din Rep. Moldova.
Delegația AFD se va întâlni cu președinta Maia Sandu, precum și cu reprezentanți ai mai multor ministere (Afaceri Externe și Integrare Europeană, Finanțe, Economie și Infrastructură, Sănătate, Justiție, Agricultură, Dezvoltare regională și Mediu). De asemenea, misiunea se va întâlni cu reprezentanți ai delegației UE la Chișinău, cu donatori europeni și internaționali și cu câteva companii din Rep. Moldova și Franța.
În comunicat se amintește că în timpul vizitei Maiei Sandu la Paris, pe 3 și 4 februarie 2021, autoritățile franceze și-au exprimat sprijinul politic pentru programul promovat de președinta Rep. Moldova în vederea combaterii corupției și inițierea reformelor esențiale, în special în sectorul justiției.