O grupare care comercializa droguri sintetice a fost deconspirată la Chișinău

  • 20 Decembrie 2018 16:28
O grupare care comercializa droguri sintetice a fost deconspirată la Chișinău

Un student de la facultatea de informatică a unei universități din Moldova a format un grup infracțional care fabrica și comercializa droguri sintetice de tip PVP. Informația a fost prezentată joi, în cadrul unei conferințe de presă, de șeful Direcției Antidrog a MAI, Ion Țurcanu, transmite agenția INFOTAG.

Potrivit sursei citate, din gruparea criminală făceau parte șapte persoane, cu vârstele cuprinse între 18 și 23 de ani, originari din Chișinău și din raioanele din stânga Nistrului.

"Pericolul acestui drog constă mai ales în faptul că cei care îl consumă devin imediat dependenți de el, mai ales că acesta este cu mult mai ieftin decât drogurile grele. Materia primă era importată din Ucraina. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicați cinci litri de solvenți și substanțe chimice din care se producea drogul prin anumite manipulări. La domiciliile și mașinile lor au fost găsite diverse dispozitive pentru fabricarea drogurilor", a mai menționat Ion Țurcanu.

Potrivit șefului Direcției Antidrog, liderul grupării a creat două magazine electronice prin intermediul cărora plasa anunțurile referitor la prețurile de comercializare și atrăgea consumatorii prin calitatea înaltă a drogurilor.

"Magazinele on-line aveau circa 1 mie de utilizatori, pe care îi considerăm drept potențiali consumatori ai drogurilor PVP. Comunicarea între clienți și comercianți se efectua prin intermediul aplicațiilor mobile, cum ar fi WhatsApp, Messenger, adică fără contact fizic. Această circumstanță complică foarte mult investigarea unor astfel de infracțiuni, care au crescut în ultimii ani", a mai adăogat Ion Țurcanu.
 
El a mai remarcat că prețul unui gram de PVP este de până la 500 lei, iar venitul mediu lunar al membrilor grupării ajungea la 50 mii lei.

Toți cei șapte comercianți de droguri au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Potrivit legislației, persoanele sunt pasibile de o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.


Sursa: INFOTAG

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău