O femeie din Republica Moldova, amendată pentru ședere ilegală în România

  • 18 Decembrie 2017 17:08
O femeie din Republica Moldova, amendată pentru ședere ilegală în România

Polițiștii Serviciului pentru imigrări Galați au depistat o femeie de 29 ani, din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei de ședere legală și a fost sancționată contravențional cu 800 lei, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul de Poliție Județean, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, s-a stabilit că tânăra a intrat legal în România, însă la expirarea perioadei legale de ședere nu a părăsit teritoriul țării.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile și a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 800 lei.

Totodată, la ieșirea din țară, pe numele femeii va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în țara noastră pe o perioadă de trei luni.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii Serviciului pentru imigrări al județului Galați au depistat, cu ședere ilegală, 48 de cetățeni străini din țări precum Republica Moldova, China, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Irak,Turcia. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Mon
16
Tue
18
Wed
17
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău