O expoziție de scoarțe basarabene a fost inaugurată la Țâpova, Rezina
-
03 Iunie 2021 18:45
La Pensiunea turistică „Muze” din satul Țâpova, raionul Rezina, a fost vernisată astăzi expoziția cu genericul „Scoarța basarabeană – patrimoniu muzeal și meșteșug popular”, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istoria Naturală, Petru Vicol, a menționat că este pentru prima dată când un muzeu național, un agent economic și un atelier de creație organizează un asemenea proiect cultural.
Potrivit sursei citate, vizitatorii pensiunii și ai Complexului Muzeal „Țâpova-Saharna”, filiala Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, vor putea admira o serie de țesături inspirate din arta covoarelor tradiționale basarabene, care au fost confecționate de meșterițele de la Centrul de Meșteșuguri „Artă Rustică” din satul Clișova Nouă, raionul Orhei, director – Ecaterina Popescu.
Prin intermediul planșelor cu imagini și texte, din cadrul expoziției MNEIN ”Imaginea lumii țesută din lână”, doritorii vor cunoaște etapele de confecționare a covoarelor tradiționale (de la tunsul lânii până la țesut), precum și semnificațiile principalelor ornamente.
Expoziția „Scoarța basarabeană…” va completa astfel reușit atracțiile turistice din această zonă pitorească.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Centrul de Meșteșuguri „Artă Rustică” și Pensiunea turistică „Muze”.
Expoziția va fi deschisă pentru public în perioada 3 iunie – 31 august 2021.