O epavă din timpul Imperiului Roman, descoperită în largul coastelor Ciprului
-
27 Iunie 2019 18:33
O echipă de oameni de știință din Cipru au descoperit, în largul coastelor unei populare stațiuni, o epavă din perioada romană, despre care se crede că ar fi prima descoperire de acest fel bine conservată din vecinătatea acestui stat-insulă din estul Mediteranei, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.
Epava, împreună cu încărcătura aflată la bord, au fost descoperite de scafandri în largul regiunii Protaras (est) și este analizată în prezent de arheologi subacvatici.
Vasul transporta amfore - vase înalte din lut folosite pentru păstrarea vinurilor și altor lichide - cel mai probabil din Siria și Cilicia, o regiune de coastă din sudul Turciei de astăzi.
"Este prima epavă din perioada romană rămasă neatinsă descoperită până acum în Cipru, iar studierea acesteia ar putea pune într-o lumină nouă amploarea și nivelul comerțului maritim dintre Cipru și celelalte provincii romane din estul Mediteranei", a precizat joi, într-o declarație, Departamentul Cipriot al Antichităților.
Sursa:Agerpres