O dronă aeriană a fost găsită pe litoral în Bulgaria, la 30 de km de România. UAV-ul are încă atașat echipamentul exploziv
-
18 Septembrie 2023 10:13
Aparatul de zbor a fost descoperit duminică seara. Cu puțin timp înainte de ora 22, a fost transmis un semnal și la numărul de urgență 112. Perimetrul din jurul zonei litorale a fost restricționat, scrie defenseromania.ro.
Radoslav Rusev, bărbatul care a găsit drona, a sunat la numărul de urgență 112 și a postat primele imagini cu drona. ”Această bombă este încă activă, cu niște componente electronice strălucitoare. Nu vă spun cum a reacționat 112 la apelul meu”, scrie Rusev.
Potrivit unui expert citat de nova.bg, drona are atașat un dispozitiv exploziv. „Aceasta este o configurație tipică a conflictului din Ucraina. Ambele țări folosesc dispozitive similare”.
Potrivit relatărilor, este posibil ca bomba să fie încă periculoasă pentru că „are electronică activă”. Din imaginile postate pe rețelele de socializare s-ar părea că drona are atașată un proiectil de mortier.
Ministerul bulgar al Apărării a informat că în această dimineața fost activată o formație modulară pentru eliminarea muniției. Echipa de specialiști formată din cinci militari a plecat la ora 6.10 în această dimineață. La fața locului, efectuează o recunoaștere a obiectului, după care se va decide unde să-l arunce în aer. Militarii acționează după ce au primit o cerere de la guvernatorul regional al Regiunii Varna și prin ordin al șefului apărării, se mai arată în articol.
Totuși, reacția autorităților vine destul de târziu, așa cum remarcă și localnicii: "La peste nouă ore (de la descoperire) - inactivitate completă a instituțiilor, așteptăm ca militarii să adoarmă. Toată lumea a fost anunțată, dar nimeni nu face nimic", a spus un hotelier, citat de 24deore.