O delegație NATO, prezentă la București pentru analizarea capabilităților pentru apărare ale României

  • 06 Februarie 2018 21:21
O delegație NATO, prezentă la București pentru analizarea capabilităților pentru apărare ale României

Ministerul Apărării de la București găzduiește marți și miercuri o reuniune comună România – NATO privind analiza capabilităților pentru apărare în perioada 2017-2018, ale cărei concluzii vor fi aprobate de miniștrii Apărării din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice în luna iunie, cu câteva săptămâni înaintea summitului NATO de la Bruxelles din 11-12 iulie 2018.

Reuniunea este o etapă importantă în ,,Analiza capabilităților pentru apărare”, din cadrul procesului NATO de planificare a apărării, informează MApN, care precizează că ”în cadrul agendei celor două zile, sunt analizate gradul în care obiectivele politice ale NATO, nivelul de ambiție și țintele de capabilități asociate au fost îndeplinie și, ulterior, vor fi trasate direcțiile pentru următorul ciclu de planificare a apărării”.

”Consultările specialiștilor au în vedere planurile pe termen mediu și lung, alocările bugetare multianuale și modul de îndeplinire a angajamentelor asumate. Concluziile acestei analize vor fi aprobate de către miniștrii apărării din statele membre NATO în cadrul reuniunii din luna iunie”, mai precizează sursa citată într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

România este reprezentată la discuții de specialiști din cadrul Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, dar și ai Statului Major al Apărării, ai categoriilor de forțe și ai comandamentelor de sprijin. La activitate participă și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Afacerilor Interne.

Finalul reuniunii va fi marcat de o întrevedere bilaterală între secretarul de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Mircea Dușa, și Paul Savereux, directorul Direcției de planificare a apărării din cadrul NATO.

Sursa: CaleaEuropeana.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău