O creangă a căzut peste un troleibuz în Chișinău. Mai multe rute de troleibuz, redirecționate

  • 23 Aprilie 15:27
O creangă a căzut peste un troleibuz în Chișinău. Mai multe rute de troleibuz, redirecționate Sursa foto: Facebook/RTEC

O creangă a căzut peste un troleibuz pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău, după rafalele puternice de vânt anunțate de meteorologi. Regia Transport Electric Chișinău(RTEC) anunță că nicio persoană nu a fost rănită. În urma incidentului, mai multe rute de troleibuz au fost redirecționate.

La fața locului au intervenit toate serviciile specializate, care gestionează situația și asigură securizarea zonei.

În urma incidentului, mai multe rute de troleibuz au fost redirecționate. Rutele nr. 1, 4, 5, 8 și 22 circulă până la Piața Marii Adunări Naționale, rutele nr. 21 și 23 circulă până la Parcul de troleibuze nr. 1, iar ruta nr. 29 circulă până la strada Columna. 

Amintim că, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat pentru astăzi, cod galben de intensificări ale vântului, valabil între orele 09:00 și 21:00.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
22,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:68 %
Vint:1,01 m/s
Thu
25
Fri
23
Sat
22
Sun
23
Mon
25
Arhivă Radio Chișinău