O comună din regiunea Cernăuți a luat decizia să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie

  • 14 Noiembrie 2022 12:41
O comună din regiunea Cernăuți a luat decizia să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie

Duminică, 13 noiembrie, comunitatea religioasă a Bisericii Acoperământul Maicii Domnului a satului Mamaivți (Mămăiești) s-a adunat pentru a discuta o chestiune importantă referitoare la data sărbătorii Crăciunului, transmite publicația locală BucPress.

Comunitatea a decis în unanimitate să treacă la Noul calendar Iulian (care este asemănător calendarului gregorian) și să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, ca și restul lumii creștine, menționează sursa citată.

Timp de secole, ucrainenii au sărbătorit Crăciunul pe 7 ianuarie, data la care s-a născut Iisus, conform calendarului iulian. Însă, în urma invaziei lui Vladimir Putin din februarie, biserica ortodoxă din Ucraina permite pentru prima dată credincioșilor săi să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, într-o mișcare de îndepărtare de Rusia și de apropiere de Occident, scrie The Guardian.

În 2017, ziua de 25 decembrie a devenit sărbătoare publică în Ucraina.

În cadrul unei ședințe a sinodului său din octombrie și în urma unor solicitări, Mitropolia de Kiev a anunțat că parohiile pot ține o slujbă religioasă completă pe 25, dacă doresc. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău