O compania aeriană vrea să monitorizeze cum se comportă corpul uman la zboruri non stop de 20 de ore
-
22 August 2019 11:15
Compania aeriană australiană Qantas Airways Ltd. a anunțat joi că va efectua zboruri experimentale pe rutele Sydney-Londra și Sydney-New York pentru a vedea cum se comportă corpul uman la un zbor non stop de 20 de ore, înainte de a demara cursele comerciale cu pasageri, transmite Bloomberg.
Qantas a precizat că simulările referitoare la cele mai lungi zboruri directe realizate vreodată vor începe în luna octombrie cu avioane Boeing Dreamliner. Aceste avioane vor transporta aproximativ 40 de pasageri, membri ai echipajului, angajați ai Qantas și o echipă de cercetători care vor efectua diferite verificări și evaluări medicale ale pasagerilor. Cercetătorii vor analiza impactul somnului, consumului de alimente și băuturi, al iluminatului și mișcărilor asupra sănătății și bunăstării pasagerilor. De asemenea, cercetătorii vor analiza și piloții, care vor purta tot timpul un dispozitiv care va permite măsurarea encefalogramei pentru a determina cele mai bune modele de lucru și odihnă.
"Zborurile pe distanțe foarte lungi ridică multe întrebări cu privire la confortul și bunăstarea pasagerilor. Aceste teste ne vor oferi date valoare care ne vor ajuta să răspundem la aceste întrebări", a declarat directorul general de la Qantas, Alan Joyce care a calificat aceste zboruri pe distanțe foarte lungi drept "ultima frontieră" în aviație.
Qantas și-a propus să demareze zborurile comerciale pe rutele Sydney-Londra și Sydney-New York în 2022. Astfel de zboruri non-stop ar dura aproximativ 20 de ore dar deocamdată nu este sigur că vor deveni realitate.
Compania australiană Qantas Airways Ltd. a lansat în 2018 zborurile fără escală pe ruta Perth-Londra, care durează 17 ore. De asemenea, tot din 2018 rivalul Singapore Airlines Ltd. oferă zboruri fără escală pe ruta Singapore - Newark, New Jersey, SUA, care durează în medie 18 ore și deocamdată dețin titlul de cel mai îndelungat zbor cu un avion comercial de pasageri.
Sursa: AGERPRES