O comisie specială va verifica autenticitatea diplomelor de studii medicale eliberate în R. Moldova
-
05 Decembrie 2018 13:12
O comisie specială va verifica autenticitatea diplomelor de studii medicale eliberate de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie. Necesitatea a apărut în urma infomațiilor difuzate în presă precum că în Israel au fost reținuți mai mulți medici cu diplome false, eliberate în Republica Moldova și Armenia.
Potrivit agenției INFOTAG, cu referire la surse din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în afară de specialiștii din domeniul medicinei, din comisie vor mai face parte reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Comisia va examina toate dosarele studenților din cadrul universității, de la admitere până la eliberarea diplomelor de licență.
Reprezentanții USMF au menționat că în investigațiile jurnalistice despre medicii și farmaciștii din Israel s-a făcut referire la Republica Moldova fără probe concludente, fapt ce prejudiciază imaginea țării și a instituției și dezinformează publicul. Mai mult chiar, instituția nu a înregistrat nicio solicitare oficială din partea Statului Israel cu privire la confirmarea sau infirmarea veridicității actelor de studii, eliberate unor persoane implicate în acest caz.
INFOTAG precizează: În Israel au fost reținuți 40 de medici și farmaciști, care au lucrat timp de mai mulți ani în baza diplomelor eliberate în Moldova și Armenia. În investigațiile jurnalistice se spune că medicii reținuți au primit diplome pentru doi ani de studii, în loc de șase ani.