În anul 2013, artistul a transmis în dar Muzeului Național de Artă al R. Moldova 20 de icoane pe sticlă, realizate la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX. Odată ajunse la Chișinău, lucrările au fost supuse unui proces de restaurare și conservare.

„Creată inițial ca obiect de cult care sacraliza casa, investită de-a lungul timpului și cu rol de obiect decorativ ce împodobea interioarele țărănești, icoana pe sticlă a devenit astăzi un valoros obiect de patrimoniu. Prețioase prin esența lor sacră, prin semnificația lor socială, prin istoria și prin utilitatea lor, icoanele pe sticlă sunt într-adevăr valori inestimabile ale patrimoniului cultural românesc”, a subliniat dr. Olimpia Coman-Sipeanu, expertă în restaurarea pictură

Artistul s-a născut la 7 iunie 1930 în satul Nimigea de Sus, România, dar în 1982 s-a stabilit în Elveția, unde și-a desfășurat activitatea de creație în următoarele decenii. Acesta a obțiinut de-a lungul anilor peste 20 de premii și distincții, printre care: Marele Medalion de Aur „Marc Aurelio” din cadrul concursul internațional de pictură „Italia 2000” din Napoli.

Departe de a fi un simplu obiect, fenomen sau modă, icoana pe sticlă este o superbă operă de artă, un moment specific în istoria și civilizația românească.
Majoritatea istoricilor consideră că pictura pe sticlă a pătruns pe pământ transilvan în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, infiltrându-se aici din zonele răsăritene ale Europei Centrale (Bavaria, Boemia, Austria Superioară, Silezia, Moravia, Galiția și Slovacia) prin intermediul negustorilor ambulanți care vindeau obiecte de cult specific catolice, produse în centrele de pictură pe sticlă din aceste regiuni, scrie Dr. Olimpia Coman-Sipeanu pe pagina de Facebook a Muzeului.

Împrumutând din Occident tehnica picturii pe sticlă și moștenind direct tradiția iconografică bizantină, românii au creat, pe fondul unei arte populare mature, o sinteză artistică originală și unică, nemaiîntâlnită în tradiția altor popoare. Prin această sinteză semnificativă a trei tradiții culturale s-a născut o adevărată școală națională de pictură pe sticlă, care va dăinui timp de peste două secole, dând opere de o mare bogăție și expresivitate.

Icoanele pe sticlă se oferă cu grație și eleganță deopotrivă ochiului, inimii și minții. Ele sunt un univers al cărui înțeles și taine se cer deslușite, căci, dincolo de frumusețea picturii și strălucirea sticlei, atunci când le privim, esențial rămâne mesajul transmis și starea pe care acestea ne-o comunică.

Investite de români cu puteri magice și sacrale, capabile să înlăture forțele răului, icoanele pe sticlă erau nelipsite din casele țărănești. Tematica lor extrem de diversă acoperă în întregime cele trei mari domenii tematice: hristologic, mariologic și hagiologic.

Reprezentări simbolice ale nevăzutului, icoanele întrebuințează un limbaj simbolic, cel al liniei și culorii, care ne ajută să le descifrăm sensurile adânci, făcându-ne părtași la aceste comori ale spiritualității ortodoxe. Prin urmare, se impune o lectură specifică a acestora, absolut necesară pentru înțelegerea elementelor de limbaj plastic (linia, spațiul, culoarea, valoarea, lumina, compoziția, construcția, tensiunea, proporția, mișcarea, ritmul, armonia), a vocabularului ornamental și a elementelor simbolice proprii fiecărei icoane.

Icoana pe sticlă prezintă particularități ce o detașează net de alte tehnici de pictură. În alcătuirea sa intră un număr relativ mare de materiale: sticla sau ”glaja” (sticla veche) folosită ca suport, culorile obținute prin frecarea pigmenților cu lianți, lemnul din care se confecționează rama și capacul de protecție, hârtia utilizată ca fond sau corset, iar, uneori, și metalul cuielor sau agățătorilor.

La realizarea icoanelor pe sticlă meșterii foloseau o serie de instrumente, de cele mai multe ori confecționate de ei înșiși: pensule, condeie, pene de gâscă, penițe, bățul de pictură (malștoc), lespedea și piatra dură pentru frecarea culorilor.

Creată inițial ca obiect de cult care sacraliza casa, investită de-a lungul timpului și cu rol de obiect decorativ ce împodobea interioarele țărănești, icoana pe sticlă a devenit astăzi un valoros obiect de patrimoniu. Prețioase prin esența lor sacră, prin semnificația lor socială, prin istoria și prin utilitatea lor, icoanele pe sticlă sunt într-adevăr valori inestimabile ale patrimoniului cultural românesc”.