Solicitat de agenție, scriitorul Nicolae Popa a menționat că volumul are 464 de pagini și a apărut într-un tiraj de 100 de exemplare. ”La această carte s-a lucrat timp de 10 ani, dintre care 8 - în arhivele de stat. Cercetările au fost efectuate de către Grigore Gotcă. Acolo a fost munca cea mai grea. Pe urmă, am lucrat la cartea propriu-zisă doi ani. Fără cei opt ani de studiere prin arhive, n-ar fi existat cartea”, a precizat Nicolae Popa.

În context, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că marea istorie se face pe baza micilor istorii. ”Este o carte monumentală, care arată foarte frumos sub aspect grafic. Este istoria unei vetre, care a dat lumii doi scriitori importanți: Aurel Dragoș Munteanu și Nicolae Popa. Aurel Dragoș Munteanu a fost un spirit independent, un om al culturii necompromis. Nicolae Popa este un poet cu satu-n glas. E foarte bine că el revine la izvoare, unde s-a plămădit firea lui de poet”, a remarcat academicianul Mihai Cimpoi.

Potrivit redactorului cărții, Nicanor Țurcanu, profesor universitar, așezare străveche pe Valea Răcătăului, satul Buda și-a meritat numele plin de mister și dreptul de a se număra printre localitățile care au contribuit la păstrarea patrimoniului cultural național și universal. ”Cartea este o pledoarie pentru întoarcerea la izvoare, la rădăcinile strămoșești. Cunoscându-ne moșii și strămoșii, ne vom cunoaște și înțelege mai bine pe noi înșine”, a subliniat Nicanor Țurcanu. În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul scriitorii Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Gheorghe Budeanu, ex-primarul satului Buda, Nicolae Iurcu și Mariana Iurcu, nepoata regretatului scriitor Aurel Dragoș Munteanu.

Scriitorul Aurel Dragoș Munteanu (n. 16 ianuarie 1942 în satul Buda, județul Lăpușna, România, – d. 30 mai 2005 la New York, SUA) a fost un prozator și eseist român, primul director al TVR post-decembriste, ambasador al României în SUA, ambasador al României la ONU și președinte al Consiliului de Securitate ONU. Opera (selectiv): „După-amiază neliniștită” (1967); „Singuri” (1968); „Scarabeul sacru” (1970); „Opera și destinul scriitorului” (1972); „Marile iubiri” (1977), „Singurătate vie” (2006).

Potrivit istoricului și diplomatului Radu Ioanid, cunoscător al multor limbi străine, Aurel Dragoș Munteanu ar fi putut să facă, fără dificultate, o carieră universitară sau de cercetare peste Ocean. ”A optat să rămână în țară ca prim director al unei Televiziuni Române posttotalitare și ca purtător de cuvânt al unui regim popular, dar intens contestat. În martie 1990 avea să devină ambasador al României la ONU și președinte al Consiliului de Securitate în momentul invaziei Kuweitului de către Irak. A negociat cinci rezoluții ale Consiliului de Securitate fără un singur vot negativ. Între 1992 și 1994 a fost ambasador al României în Statele Unite, în timpul mandatului său la Washington România redobândind Clauza Națiunii celei mai Favorizate (MFN)”, a accentuat Radu Ioanid.