O ''cameră pentru îmbrățișări'' gonflabilă și mobilă, disponibilă pentru vârstnicii din Italia

  • 14 Ianuarie 2021 19:28
O ''cameră pentru îmbrățișări'' gonflabilă și mobilă, disponibilă pentru vârstnicii din Italia

Privați de contactul fizic din cauza COVID-19, rezidenții centrelor de asistență pentru vârstnici dintr-o provincie italiană dispun acum de o soluție originală pentru a-i putea ține în brațe pe cei dragi: o "cameră pentru îmbrățișări" gonflabilă și mobilă, relatează joi AFP, potrivit Agerpres.

Aceasta inițiativă s-a născut în provincia Avellino, nu departe de Napoli și, începând din preajma Crăciunului, "camera pentru îmbrățișări" călătorește prin regiune, cu opriri de câteva zile la fiecare cămin de bătrâni.

Pentru a avea acces la această structură din plastic alb și albastru, care arată ca un cort, fiecare vizitator trebuie să își rezerve intervalul de timp și să îmbrace un costum de protecție, mănuși și mască înainte de a intra și de a-și revedea persoana dragă, printr-o folie de plastic transparentă. Aceasta din urmă este dotată cu fante astfel încât vizitatorii să își poată introduce mâinile ca să îi îmbrățișeze pe cei dragi.

Timpul de vizitare este limitat la aproximativ zece minute pentru fiecare rezident. Pentru a se evita orice risc de infectare, cele două spații separate de folia din plastic sunt dezinfectate după fiecare vizită.

Marți, căminul pentru persoane vârstnice din Montefalcione, un orășel liniștit, s-a animat. "În sfârșit a sosit 'camera pentru îmbrățișări'!" s-a entuziasmat Saveria Sordillo, tânara dinamică ce se ocupă de cămin.

"Ușile noastre au fost închise familiilor începând din martie, am evitat orice contact cu exteriorul, într-un fel ne-am baricadat rezidenții în interiorul structurii pentru a-i proteja", a declarat ea pentru AFPTV. "Singurul contact pe care l-au avut a fost printr-o ușă de sticlă și astfel nu a existat contact fizic", a explicat Sordillo.

În acest caz, pot exista îmbrățișări, strângeri de mână, o ușurare după luni de distanțare. "Pare a fi începutul unei aparențe de normalitate. Contactul, care aproape dispăruse, începe să existe din nou", a adăugat ea.

Moreno Magliaro, un pensionar în vârstă de 71 de ani, s-a simțit deosebit de fericit după ce și-a îmbrățișat prietena, Assunta Testa. "A fost emoționant, un moment de bucurie intensă", a mărturisit el cu lacrimi în ochi. Assunta i-a împărtășit sentimentele. "Să-i simt mâinile calde în ale mele a fost magnific", a declarat ea foarte mișcată.

Annamaria Alfano și Maria Alfano, nora, respectiv nepoata unei pensionare din cămin, au trăit momente similare. "A fost foarte frumos, e bine să poți să-i strângi mâna (...) Contactul fizic este un lucru superb, ceva ce ne-a lipsit", au mărturisit ele.

Cea care a avut această inițiativă, Carmine De Blasio, responsabil în cadrul serviciilor sociale locale, vede în această operațiune "un gest de umanitate".

"Am reușit deja să trecem pe la patru cămine de bătrâni, oferind posibilitatea unui număr de aproximativ 200 de persoane vârstnice să profite", a declarat el bucuros.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău