Nuntă regală. Meghan a purtat inelul Prințesei Diana la recepția de seară

  • 20 Mai 2018 13:58
Nuntă regală. Meghan a purtat inelul Prințesei Diana la recepția de seară

Ziua nunții regale s-a încheiat cu recepția dată în cinstea mirilor de Prințul Charles la conacul Frogmore, după cea oferită de regină la Windsor.

Pentru a doua petrecere, Harry și Meghan și-au schimbat ținutele și au parcurs drumul într-un Jaguar electric. Harry a renunțat la uniformă pentru un smoking, iar Meghan a purtat o rochie albă lungă, creată de britanica Stella McCartney. Pe degetul său a fost observat un inel cu acvamarin care a aparținut Prințesei Diana. De altfel și inelul de logodnă conține două diamante din colecția mamei lui Harry, relatează Digi24.

Clare Waight Keller, prima femeie designer de la Givenchy, a fost cea pe care Meghan Markle a ales-o să-i facă rochia de mireasă. Superba ținută a fost realizată din cea mai pură mătase albă. Soția prințului Harry a optat pentru un decolteu de tip bărcuță, iar rochia a avut mâneci, așa cum cere eticheta Casei Regale a Marii Britanii. Ținuta de nuntă a actriței i-a pus în evidență silueta delicată. O atenție deosebită a fost acordată și vălului, care a măsurat aproape 5 metri și a avut mesaje pe el. A fost conceput pentru a simboliza flora celor 53 de națiuni care formează Commonwealth-ul, dar și a palatului Kensington și a statului California, unde s-a născut Meghan Markle. Florile au fost brodate cu cea mai mare atenție pe văl, în sute de ore de muncă, iar persoanele care au muncit la el se spălau pe mâini la fiecare 30 de minute, pentru a se asigura că acesta rămâne imaculat.

Voalul miresei a fost fixat cu ajutorul tiarei bătute cu diamante și safire, care i-a aparținut reginei Mary, tiară care face parte din Bijuteriile Coroanei și i-a fost împrumutată miresei de regina Elisabeta a II-a, bunica prințului Harry. Ținuta lui Meghan Markle a fost completată cu o pereche de cercei și o brățară Cartier.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău