Declarație ONG | Numirea netransparentă a trei judecători ai CC subminează încrederea publică în independența Curții Constituționale

  • 17 Decembrie 2018 11:55
Declarație ONG | Numirea netransparentă a trei judecători ai CC subminează încrederea publică în independența Curții Constituționale

Mai multe organizații ale societății civile își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul netransparent de numire a ultimilor trei judecători la Curtea Constituțională, de către Consiliul Superior al Magistraturii, Guvern și Parlament.

”Demisiile consecutive și subite, înainte de termen, dar și numirea în grabă, pe ascuns și pe criterii politice denotă ignorarea importanței acestei instituții și subminează și mai mult încrederea publică în independența Înaltei Curți”, se arată într-un apel semnat de 16 ONG-uri.

Reprezentanții societății civile se referă la demisiile înainte de termen a judecătorilor constituționali, Igor DOLEA și Victor POPA și numirea în aceste funcții a fostului procuror general, Corneliu GURIN, a fostului director al Serviciului de Informații și Securitate, Artur REȘETNICOV și a deputatei PD, Raisa APOLSCHII. ONG-urile subliniază că cei trei au fost numiți în funcția de judecători constituționali pe un mandat de 6 ani ”într-o grabă fără precedent și fără a respecta vreo procedură de numire”. De asemenea, se menționează că o funcție de judecător ce trebuia desemnat la Curtea Constituțională din partea Guvernului a rămas vacantă, fără nicio explicație, timp de 9 luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
3,29
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău