Numărul studenților înmatriculați în universități este în scădere 

  • 10 August 2017 08:34
Numărul studenților înmatriculați în universități este în scădere 

Analiza rezultatelor admiterii în universitățile din Moldova arată că și în acest an se menține tendința generală de micșorare a numărului de studenți înmatriculați în universități, respectiv, a numărului de studenți care își fac studiile în universitățile din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Rectorilor, citat de IPN, dacă în anul universitar 2006-2007 în toate universitățile din Republica Moldova își făceau studiile la ciclul I, licență și ciclul II, masterat, aproape 130 de mii de studenți, atunci în anul universitar 2016-2017 numărul acestora s-a redus până la aproape 75 de mii, înregistrând o scădere cu peste 40%. Cea mai mare descreștere este înregistrată la domeniile generale de studii: „Științe economice”, cu 54%, „Drept” cu 50%, „Inginerie și activități inginerești” cu 36%.

Evoluțiile demografice negative, numărul mare de locuri, inclusiv cu finanțare bugetară, oferite de Guvernul României cetățenilor moldoveni, plecarea tinerilor peste hotare, atât la studii, cât și în vederea întregirii familiilor etc, afectează procesul educațional moldovenesc. Consiliul Rectorilor consideră că micșorarea considerabilă a numărului de studenți înmatriculați în universități, concomitent cu numărul mare a celor care nu revin în țară după finalizarea studiilor peste hotare, va avea pe viitor un impact mare asupra activități sociale și economice în ansamblu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău