Numărul șomerilor în Republica Moldova se reduce, potrivit statisticilor oficiale

  • 09 Martie 2019 08:15
Numărul șomerilor în Republica Moldova se reduce, potrivit statisticilor oficiale

În ultimele trei luni ale anului 2018, numărul șomerilor a scăzut cu circa 6 de mii de persoane față de aceeași perioadă a anului 2017. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică, numărul șomerilor este estimat la circa 34 de mii de persoane.

Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații – 64,2% din total șomeri și persoanele din mediul urban – 63,2%, notează Ziarul de Gardă.

Numărul șomerilor în Republica Moldova se reduce, potrivit statisticilor oficiale

Totodată, populația economic activă a Republicii Moldova a constituit în perioada respectivă 1 197,8 mii persoane, fiind cu 1% mai puțină față de aceeași perioadă din anul 2017.

Munca nedeclarată în rândul salariaților a constituit 5,7%, fiind practic la nivelul anului precedent. Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă este însă mai frecventă printre salariații bărbați (7,6%) decât salariații femei (4,0%). Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unei înțelegeri verbale sunt estimate în agricultură (53,4%), comerț (11,4%) și construcții (7,9%).

Domeniile în care sunt angajați moldovenii

În sectorul agricol au activat 383,4 mii persoane iar activitățile non-agricole au fost ocupate de 780,3 mii persoane, în descreștere cu 3,0% față de trimestrul IV 2017. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 12,7% (în 2017 – 12,5%), iar în construcții 4,6%(în 2017 – 4,1%). Numărul persoanelor ocupate în industrie (148,1 mii) a fost în ușoară creștere față de nivelul trimestrului respectiv al anului trecut cu 1,0%, iar în construcții a constituit 53,8 mii, crescând cu 13,4% față de 2017. În sectorul servicii au activat 578,3 mii, sau 49,7% din totalul persoanelor ocupate (în 2017 – 52,1%), numărul acestora micșorându-se cu 5,2% față de trimestrul IV 2017.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău