Numărul persoanelor care locuiesc peste hotare și primesc pensia în R. Moldova a crescut de 10 ori în ultimii ani

  • 03 Noiembrie 2019 08:46
Numărul persoanelor care locuiesc peste hotare și primesc pensia în R. Moldova a crescut de 10 ori în ultimii ani

Numărul pensionarilor care domiciliază peste hotare și primesc pensia din Republica Moldova a crescut de 10 ori în ultimii cinci ani. Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a precizat că acest fapt se datorează atât sporirii numărului statelor cu care Moldova a încheiat acorduri în domeniul securității sociale, cât și intensificării proceselor migratorii la nivel european, transmite MOLDPRES.

Astfel, dacă la sfârșitul anului 2014, când erau în vigoare doar nouă acorduri de securitate socială, au fost stabilite pensii unui număr de 62 de persoane, apoi în luna octombrie 2019 numărul acestora a atins cifra de 650. Doar din luna martie a anului curent au fost stabilite 70 pensii persoanelor care locuiesc în Germania.

În prezent, 803 persoane care au lucrat legal pe teritoriul altor state și au revenit în Moldova primesc pensii de la instituțiile competente ale statelor respective. Astfel, 311 persoane beneficiază de pensii transferate din România, 213 - din Cehia, 87 - din Austria, 81 - din Bulgaria, 67 - din Portugalia, 27 din Polonia și din alte state. Aceste persoane dispun concomitent și de dreptul la pensie, stabilită pentru stagiul realizat în Republica Moldova.

Actualmente, CNAS aplică 12 acorduri în domeniul securității sociale cu Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România și Ungaria. Acordul semnat cu Turcia va intra în vigoare după ratificarea documentului de către ambele țări.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
18,29
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
17
Mon
15
Tue
15
Wed
17
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău