Numărul pedagogilor din școli și licee, în scădere cu aproape 2%
-
26 Decembrie 2020 11:58
În anul de studii 2020-2021, în instituțiile de învățământ primar și secundar general lucrează 26,9 mii cadre didactice, cu 1,8% mai puțin decât în anul de studii precedent.
Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), personalul de conducere constituie 3,5 mii persoane (13,0% din total), iar cel didactic ̶ 23,4 mii persoane (87,0%). Ponderea cadrelor didactice, care predau în clasele 5-12, a constituit 71,0%, iar cele ce predau în clasele primare – 29,0%.
Repartizarea cadrelor didactice pe grupe de vârstă relevă că, o pondere importantă o dețin cadrele didactice cu vârste cuprinse între 50-59 ani (26,7%), înregistrând o creștere cu 0,7 puncte procentuale comparativ cu anul de studii 2019/2020, în timp de ponderea cadrelor didactice tinere cu vârste sub 30 ani s-a diminuat cu 0,6 p.p., constituind 9,2%.
Ponderea femeilor în total cadre didactice este de 87,4% și 91,8% în total personal de conducere. Peste o jumătate din cadrele didactice au vechimea în muncă pedagogică de 20 ani și peste.
Din 23,4 mii personal didactic, 98,1% este personal calificat și 91,0% au studii superioare.

