Numărul imigranților din țările OCDE a atins un număr record de 5 milioane în 2016
-
29 Iunie 2017 13:36
Migrația în și între cele 35 de state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a atins un record de aproape 5 milioane de persoane în 2016, a anunțat joi OCDE în raportul său anual privind migrația, relatează DPA și AFP.
Cifrele pentru anul 2015 arătau că migrația în țările OCDE atinsese cel mai înalt nivel înainte de izbucnirea crizei economice în 2008, 4,7 milioane comparativ cu recordul de 4,73 milioane atins în 2007, a precizat OSCE din care fac parte în principal țări industrializate, notează Agerpres.
Valul de refugiați a stat la baza creșterii migrației în 2015 și 2016, cu 1,6 milioane de solicitări de azil înregistrate în fiecare an în țările OCDE. În total, "circa 1,5 milioane" au obținut azil, se arată în raport.
Pentru al patrulea an consecutiv, Germania a fost țara cu cele mai multe solicitări de azil în 2016 (675.000 de solicitări), urmată de SUA (260.000), Italia (120.000), Franța și Turcia (80.000), relatează AFP.
Principalele țări de proveniență a migranților în 2015 au fost China, Siria, România, Polonia și India, notează DPA.
Studenții au fost de asemenea o componentă majoră a migrației, cu peste 3 milioane de studenți la nivel internațional înscriși în învățământul superior în țările OCDE în 2014. Mai mult de o cincime dintre aceștia au provenit din China.
Circa 1,5 milioane de muncitori din UE au fost înregistrați de angajatorii lor în alte țări membre ale Uniunii Europene, în baza unei directive europene care scutește angajatorii să respecte unele acorduri locale de salarizare și care le permite să plătească contribuții la asigurările sociale în țara lor de origine.
Aceasta a înregistrat o creștere de 80% în decurs de zece ani, a spus OCDE. În orice caz, durata medie a înregistrărilor a fost de numai 98 de zile.