Numărul femeilor, care apelează telefonul de încredere, este în creștere
-
07 Martie 2012 15:27
Tot mai multe femei supuse violenței în familie apelează la telefonul de încredere. Numărul apelurilor a crescut de două ori, anunță Centrului Internațional „La Strada”.
Potrivit unui raport al organizației, anul trecut au fost înregistrate 236de apeluri, față de 187, în 2010. Cele mai multe apeluri sunt din orașul Chișinău și suburbiile capitalei. Cel mai des apelează la serviciile organizației femeile. Violența în familie este cel mai des rezultatul stereoripurilor și convingerilor din societate, potrivit cărora bărbații ar fi în drept să-și pedepsească soțiile, dar și a nesancționării cazurilor de violență, se arată în raport.
Cu sprijinul Centrului Internațional „La Strada” s-a reușit aplicarea ordonanței de protecție în peste 30 de cazuri, a menționat ofițerul de presă al organizației, Nicolae Misail.
Audio: Nicolae Misail
El a precizat că telefonul de încredere la care pot apela victimele violenței în familie este 0 8008 8008.
Specialiștii consideră că este necesară instituirea unor servicii specializate pentru agresori, introducerea de noi prevederi în legislație privind diferite tipuri de ordonanțe, care ar eficientiza măsurile de protecție a victimelor violenței în familie, dar și ratificarea Convenției Consiliului Europei privind combaterea și prevenirea violenței față de femei și a violenței domestice.