Numărul copiilor înscriși la grădiniță în 2020 s-a diminuat cu 10,4%

  • 17 Aprilie 2021 11:40
Numărul copiilor înscriși la grădiniță în 2020 s-a diminuat cu 10,4%

Numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie în anul 2020 a fost de 134,2 mii de persoane, înregistrând o diminuare cu 10,4% comparativ cu anul precedent. Reducerea este evidentă atât în unitățile din mediul rural, cât și în cele din mediul urban. Totodată, numărul de copii înscriși în instituțiile private a constituit 1,1 mii de persoane, fiind în creștere cu 4,7% față de anul 2019. Datele sunt oferite de Biroul Național de Statistică (BNS), transmite IPN.

În 2020, la 100 de locuri în instituțiile de educație timpurie din țară reveneau în medie 76 de copii. Cei mai mulți copii la 100 de locuri au fost înregistrați în Bălți, iar cel mai puțini – în instituțiile din raionul Leova. Distribuția pe vârste a copiilor denotă o preponderență a copiilor cu vârsta de 5 ani – 24,9%, pe când ponderea copiilor de șapte ani și peste este de 1,2%.

În 2020, educația timpurie a fost organizată în 1485 de instituții, din care 808 unități cu statut de creșă-grădiniță. Au fost completate cu copii 6441 de grupe, din care 50 de grupe cu destinație specială. Numărul copiilor cu deficiențe senzoriale, fizice și comportamentale, înscriși în instituțiile de educație timpurie, a fost de 742 de persoane (la nivelul anului 2019). În funcție de tipul necesităților, ponderi mai mari le revin copiilor cu deficiențe de vorbire. În instituțiile de educație timpurie cu destinație generală sunt integrați 175 de copii cu dizabilități și 1259 de copii cu cerințe educaționale speciale.

Din totalul de 1485 de instituții de educație timpurie, 99,0% aparțin sectorului public. Instituțiile de învățământ private (15 unități) au funcționat doar în mediul urban. În perioada 2015-2020, numărul de instituții de educație timpurie este în creștere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,09 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău