Numărul cazurilor de gripă sezonieră a crescut cu peste 15%, comparativ cu săptămâna precedentă
-
19 Martie 16:34
Agenția Națională pentru Sănătate Publică a informat astăzi, 19 martie, că pe parcursul săptămânii trecute morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) cu 3,7% mai mult față de săptămâna precedentă de monitorizare și o descreștere de 22,8% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 6306 cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii (61,6%).
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 45 de cazuri de gripă sezonieră, mai mult cu 15,4% comparativ cu săptămâna precedentă.
De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 17.03.2024, săptămânile 40/2023-11/2024) au fost înregistrate 1 646 de cazuri de gripă, 180 925 de cazuri de IACRS și 10 714 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.
În laboratoarele ANSP, au fost investigate, în săptămâna nominalizată, 53 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, opt dintre acestea fiind pozitive la prezența virusurilor gripale (2 – A(H3N2), 4 – A(H1N1)pdm09, 1- A (H1N1) + SARS-CoV-2, 1- B-Victoria).
Totodată, au fost notificate 100 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 23 în regiunea transnistreană), dintre care 15 la copii. Au fost înregistrate șase cazuri de deces (la doi bărbați și patru femei, cu vârste cuprinse între 49 și 81 de ani) asociate cu infecția COVID-19.
Reiterăm că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin!
ANSP recomandă, pentru evitarea îmbolnăvirilor provocate de infecțiile respiratorii sezoniere și depistarea precoce a acestora: adresarea la medic la apariția primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS, SARI și COVID-19; izolarea bolnavilor la domiciliu, spălatul pe mâini cu apă și săpun sau cu soluții dezinfectante pe bază de alcool, după contactul cu bolnavii sau cu obiectele contaminate de aceștia; acoperirea gurii și a nasului cu șervețele de unică folosință în timpul tusei și a strănutului; triajul epidemiologic zilnic în unitățile preșcolare și preuniversitare, implementarea măsurilor adecvate de prevenire și control al infecțiilor, bazate pe situația epidemiologică locală.