Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie, aproape de record

  • 25 Martie 2022 19:33
Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie, aproape de record

Numărul cazurilor de COVID-19 din Regatul Unit, unde au fost ridicate majoritatea restricțiilor, se apropie de un record în contextul unei relative indiferențe, conform estimărilor publicate vineri, informează AFP, potrivit Agerpres.

Pe baza unui eșantion reprezentativ al populației, Biroul Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie a estimat că 4,26 milioane de persoane au fost infectate cu virusul săptămâna trecută, comparativ cu 4,3 milioane în prima săptămână a anului, valoarea maximă atinsă de la începutul pandemiei, la o populație de 67 de milioane de locuitori.

Subliniind rolul sub-variantei BA.2 a Omicron, mai contagioasă, în recrudescența bruscă a epidemiei, ONS a estimat că una din 16 persoane din Anglia a fost afectată de virus. Proporția este aceeași pentru Țara Galilor, în timp ce raportul este de 1 la 17 în Irlanda de Nord și de 1 la 11 în Scoția.

Regatul Unit se numără printre statele europene care, în opinia Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), și-au ridicat "prea brusc" măsurile pentru combaterea răspândirii virusului și se confruntă cu o creștere bruscă a numărului de cazuri de infectare sub efectul sub-variantei BA.2.

Potrivit epidemiologilor, această recrudescență se explică în special prin predominanța actuală a sub-variantei BA.2 a Omicron, cu aproximativ 30% mai contagioasă - dar nu mai periculoasă - comparativ cu predecesoarea sa, BA.1.

După un val puternic de la sfârșitul lunii decembrie, restricțiile anti-COVID-19 au fost ridicate în ultimele săptămâni în Anglia, inclusiv obligativitatea izolării în cazul unui test pozitiv. Restricțiile au fost reduse considerabil în alte țări, însă purtarea măștii în spațiile închise rămâne obligatorie în Scoția și, până luni, în Țara Galilor.

Spre deosebire de ultimul val, autoritățile nu se arată dispuse să adopte nicio măsură, iar actualul focar se desfășoară într-o relativă indiferență a publicului, știrile fiind dominate de războiul din Ucraina și scăderea puterii de cumpărare.

În Anglia, cei mai vulnerabili pot beneficia de o a patra doză de vaccin, începând de luni.

Numărul pacienților internați cu COVID-19 este în creștere, însă potrivit ultimelor date de la serviciul de sănătate, majoritatea sunt internați pentru alte patologii.

De la începutul pandemiei, Regatul Unit, care se numără printre cele mai puternic afectate țări, a înregistrat peste 164.000 de decese în interval de 28 de zile de la un test pozitiv.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
5
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău