Numărul bolnavilor de TBC este în creștere
-
22 Ianuarie 2015 14:40
Morbiditatea prin tuberculoză în Republica Moldova se menține la cote alarmante. Cea mai gravă situație se înregistrează în regiunile din stânga Nistrului, unde pe parcursul ultimului an numărul celor infectați cu TBC s-a majorat cu aproape 20%.
Specialiștii explică acest fapt prin nerespectarea normelor de igienă, dar și prin politici defectuoase în domeniu, finanțare insuficientă, dar și deficitul de cadre medicale.
Date ale Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, arată că numărul bolnavilor de tuberculoză în Republica Moldova este în creștere. De asemenea, s-a majorat alarmant rata de recidivă a bolii, dar și incidența în cazul tuberculozei cu forme multidrog rezistente. Cei mai mulți bolnavi sunt depistați, la fel ca și până acum, în localitățile rurale.
Aceleași date arată că, pe parcursul anului trecut, au fost internați peste 2.400 de bolnavi, cu 200 mai mulți față de 2013.
Potrivit directorului adjunct al Institutului, Ana Ciobanu, cea mai gravă situație se înregistrează în raioanele din stânga Nistrului, unde, numai în 2014, au fost depistate peste 500 de noi cazuri de TBC. În realitate însă numărul acestora ar fi cu mult mai mare.
”Numai cazuri noi au fost înregistrate 80 la 100 de mii de populație. Cea mai mare incidență se înregistrează în raioanele de est ale Republicii Moldova. Tot aici se semnalează și cele mai înalte cifre: cele mai multe cazuri de îmbolnăvire, dar și cele mai înalte creșteri față de anul precedent”, a declarat Ana Ciobanu.
Directorul Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, Ghenadie Țurcanu, explică rata înaltă a morbidității prin TBC în regiunea transnistreană prin nivelul ridicat al sărăciei.
”Se știe că tuberculoza e soră cu sărăcia, iar raioanele din stânga Nistrului sunt sărace, trebuie să recunoaștem. Mai există și factorul migrației. Multe persoane de acolo pleacă la muncă în Federația Rusă, care este considerată drept un focar mondial de tuberculoză”, a spus Ghenadie Țurcanu.
Potrivit lui Ghenadie Țurcanu, situația s-ar putea ameliora în cazul în care statul ar urgenta adoptarea reformei sistemului de asistență medicală.
Crește numărul cazurilor de tuberculoză din cauza întârzierii reformei sistemului de asistență medicală în Republica Moldova. Statul ar trebui să urgenteze adoptarea acestei reforme. Noi toți ne dorim să ajungem în UE, unde tuberculoza se întâlnește un caz la zece milioane de populație. Și noi, cu acest focar de tuberculoză care îl avem în Rebublica Moldova, ne batem cu pumnul în piept. De aceea depinde foarte mult de autorități, a menționat Ghenadie Țurcanu.
O altă soluție, în opinia directorului Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate ar fi reducerea numărului de paturi din staționare și promovarea tratamentului tuberculozei la domiciliu.

