Nu faceți selfie cu ECLIPSA

  • 20 Martie 2015 13:26
Nu faceți selfie cu ECLIPSA

Astăzi 20 martie are loc eclipsa totală de Soare, dar în Republica Moldova va fi percepută ca eclipsă parțială.

Astfel, mulți oameni vor fi tentați să imortalizeze momentul, dar specialiști avertizează să nu se facă poze cu dispozitivele obișnuite.

Fotografi profesioniști au declarat pentru Mediafax că nu este sigur că oamenii să folosească telefoane sau tablete pentru a se face poze, ci o aparatură profesională sau semi-profesională.

Acestia au precizat că cel mai important lucru este obiectivul care trebuie să aibă o focală cât mai mare, cel puțin 500 de milimetri, astfel încât ceea ce captează să ocupe cât mai mult spațiu din fotografia finală.

Mai exact, lumina este foarte puternica în timpul unei eclipse, iar oamenii pot avea probleme cu vederea dacă se uita prin obiectiv fara protectie. Trebuie folosite filtre care sa atenueze intensitatea razelor solare. Filtrele folosire trebuie sa fie Mylar.

Pentru ca Soarele sa "iasa cat de cat mare si sa-l vedem frumos in toata splendoare lui ne trebuie teleobiective sau un telescop sau o luneta, ca sa putem sa marim foarte mult zona respectiva si sa apara mare in fotografie.

Daca am face cu telefonul, ne-ar aparea un cerculet mic, mic de tot, aprope ca l-am ignora, nu stiu daca s-ar vedea cu adevarat ceva in fotografia respectiva, doar un punct alb. Cu un aparat foto normal s-ar putea sa iasa o mica forma de eclipsa - Soarele cand e eclipsat e ca semiluna", a declarat fotograful Catalin Paduraru.

In privinta selfieurilor, specialistul spune ca nu se pot realiza din cauza diferentei de lumina foarte mare.

"E diferenta prea mare de stralucire: ori faci Soarele clar ori te faci pe tine clar. Amandoua nu se poate", a spus fotograful. Acesta a adaugat ca s-ar fi putut realiza un selfie daca eclipsa ar fi avut loc la rasarit sau la apus, cand Soarele nu este foarte stralucitor.

Totusi, daca sunt persoane care isi doresc neaparat sa observe eclipsa, dar care nu vor sa se uite, pot sa apeleze la o alta metoda.

"Sa ia o foaie de hartie, sa o gaureasca si sa o puna in fata Soarelui si sa vada pe sol forma Soarelui. Asta e o metoda sa poti sa observi eclipsa fara sa te uiti direct la Soare. Pur si simplu sa vezi efectele razelor de lumina", a spus Catalin Paduraru.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
21,1
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:1,93 m/s
Sun
23
Mon
23
Tue
23
Wed
23
Thu
25
Arhivă Radio Chișinău