Nu e GLUMĂ. Patru facultăți de drept ar putea fi LICHIDATE

  • 01 Aprilie 2015 19:31
Nu e GLUMĂ. Patru facultăți de drept ar putea fi LICHIDATE

Patru universități nu vor mai avea dreptul să țină cursuri de drept, pentru că nu corespund cerințelor de predare a acestei discipline, a anunțat astăzi Ministerul Educației.

Decizia a fost luată în urma evaluării programelor de drept efectuată la 17 instituții de învățământ superior, de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Dintre cele 17 universități  evaluate de agenția din România, la 4 s-a constatat că programele de drept nu corespund cerințelor educaționale la etapa de licență. Astfel, Ministerul Educație va propune Guvernului să nu mai acrediteze programele de studii superioare în domeniul Dreptuluila Universitatea Slavonă, Institutul de Științe Penale și Criminologie, Universitatea ”Perspectiva INT” și Institutul Nistrean de Economie și Drept din Bălți, începând cu anul de studii 2015-2016, a anunțat ministrul Educației, Maia Sandu.

„Aceste instituții nu au reușit să acumuleze un scor minim. Pot să zic doar criteriile generale în baza cărora s-au făcu aceste evaluări: baza normativă a programelor de studii, planificarea, realizarea și rezultatele programelor de studii, și aici am avut cele mai mari probleme, calitatea resurselor umane și asigurarea cu resurse umane, activitatea științifică, resurse materiale și financiare, managementul calității și îmbunătățirea continuă”, a declarat Maia Sandu.

Aceste universități nu vor avea dreptul să ofere nici programe de masterat la drept, nefiind acreditate pentru programe de licență. Astfel, peste 1300 de studenți de la aceste instituții vor fi repartizați la celelalte 13 universități, care au reușit să se califice conform auditului agenției din România.
Solicitați de Radio Chișinău, unii reprezentanți ai universităților vizate au declarat că ar putea da în judecată Ministerul Educației. Rectorul interimar al Institutului Nistrean de Economie și Drept din Bălți, Ludmila Cușnir:

„Din momentul în care Institutul activează în baza programelor aprobate de Ministerul Educației, nu am fost evaluați de Agenția Națională de Asigurare a Calității, așa cum prevede Codul Educației, nu a fost publicată nicio hotărâre de Guvern la acest subiect, noi ne rezervăm dreptul de a ataca în instanță acțiunile Ministerului. Considerăm că sunt îndreptate spre denigrarea imaginii Institutului nostru în apropierea înmatriculării la facultate”, a declarat rectorul interimar al Institutului Nistrean de Economie și Drept din Bălți, Ludmila Cușnir.

O opinie similară a formulat și directorul adjunct al Institutului de Științe Penale și Criminologie, Alexei Crivenchii.

„Aici apar o sumedenie de întrebări, care sunt motivele, pentru că nu a fost motivat. Trebuie să vedem, să analizăm. Concluzia comisiilor nu corespunde cu ceea ce vorbește ministerul. Sunt căile de judecată”.
-          Ați putea ataca în judecată această decizie?
„Întocmai!”, a declarat Alexei Crivenchii.

Aceste instituții vor putea obține o autorizare provizorie după ce vor trece o nouă  evaluare, a mai anunțat Ministerul Educației.

Totodată, este în proces de evaluare și programul de drept la masterat, de la 12 universități. Evaluarea este efectuată de Agenția Estoniană de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Evaluarea programelor de drept este prevăzută inclusiv în planul de acțiuni pentru reforma în justiție.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău