Criza gazelor – indicator al dependenței Moldovei

Criza gazelor, în special condițiile impuse de GAZPROM la începutul negocierii noului contract, a readus în prim plan problema dependenței Republicii Moldova de Federația Rusă. Intransigența inițială a GAZPROMULUI, a forțat guvernarea să manevreze în căutarea soluțiilor de alternativă pentru a se debarasa câtuși de puțin de îmbrățișarea sufocantă a partenerului strategic. Situația critică din domeniul energetic a forțat Guvernul să ceară Parlamentului introducerea stării de urgență, explicând forului legislativ și cetățenilor măsurile pe care intenționa să le întreprindă pentru depășirea crizei. În perioada de incertitudine, s-a dovedit a fi de mare utilitate suportul partenerilor de dezvoltare, în special al Uniunii Europene (UE). În consecință, manevrele Guvernului, suportul UE și negocierile directe s-au soldat cu anunțarea, la 29 octombrie 2021, a găsirii soluției de compromis cu GAZPROM.

Actualmente e clar că în următorii 5 ani ar trebui să avem gaze. Cunoaștem foarte aproximativ formula de calculare a prețului pentru livrarea agentului energetic, dar nu știm cât vor trebuie să achite consumatorii finali de gaze. În aceste circumstanțe, rămâne ca actualii guvernanți să găsească totuși răspunsul la o problemă esențială – ce e de făcut pentru a evita astfel de situații pe viitor? Doar știm că Republica Moldova nu este la prima criză a gazelor. S-ar părea că răspunsul la întrebarea formulată mai sus se conține în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030, numai că ne-am convins că prevederile acesteia nu se îndeplinesc. În acest context, președintele Maia Sandu, după convocarea, la 28 octombrie, a ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS) în legătură cu situația privind securitatea energetică a Republicii Moldova, a ținut să evidențieze cine se face vinovat de criza energetică:

• guvernările precedente iresponsabile care s-au perindat în acești 30 de ani, care au folosit schemele din energie pentru propriul buzunar și nu au făcut nimic pentru ca țara noastră să nu ajungă în astfel de blocaj;
• cei care au tergiversat construcția gazoductul care unește Republica Moldova cu România, finalizat abia în acest an. Stația de interconectare pentru curentul electric nu a fost construită nici până azi, iar din această cauză de trei decenii suntem la cheremul regimului de la Tiraspol.
• cei care nu au făcut aproape nimic pentru a asigura independența energetică a țării, nu s-a investit aproape niciun leu în energia regenerabilă și foarte puțini bani în proiecte care să ne permită să reducem consumul de energie și, respectiv, să plătim mai puțin;
• cei care s-au arătat incapabili să-i asigure Republicii Moldova rezervoare de gaz în care să putem stoca gaze naturale, să aibă instrumente de cumpărare de la mai mulți furnizori, să avem conectare cu mai mulți parteneri, să avem programe naționale de eficientizare energetică a locuințelor, să avem investiții în energie regenerabilă.

În acest context, președintele Maia Sandu a conchis: „Din păcate, nu avem nimic din toate astea. Abia acum începem să lucrăm cu adevărat pentru securitatea energetică a țării”.

Satisfacția opoziției rusofile

Presiunile GAZPROM-ului asupra guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) i-a adus multă satisfacție opoziție rusofile. Astfel, în perioada incertitudinii privind livrările de gaze naturale către Republica Moldova liderii și propagandiștii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) nu-și dădeau rând să acuze guvernarea PAS că nu acceptă să îngenuncheze în fața Rusiei în schimbul unui preț bun la gaze:

• propagandistul-șef al PSRM i-a alcătuit catastiful guvernării PAS, enumerându-i păcatele în raport cu Rusia și condamnând-o pentru îndrăzneala de a avea și exprima puncte de vedere divergente de cele rusești. Anticipând eșecul semnării unui contract de livrare a gazelor, propagandistul s-a dedat la tot felul de speculații și prognoze”: „GAZPROMUL v-a propus $600 pentru mia de metri cubi, n-ați vrut, veți achita $1000” etc.; 
• liderul PSRM, Igor Dodon, pentru a-și etala credoul politic și pentru a-și da pondere, a recurs la citarea lui Otto von Bismarck: „Încheiați alianțe cu oricine, declanșați războaie, dar nu atingeți niciodată rușii. Războiul preventiv împotriva Rusiei înseamnă sinucidere din cauza fricii de moarte”. Pretenția lui Igor Dodon că ar fi discipolul lui Bismarck este de-a dreptul foarte riscantă;
• propagandiștii PCRM au jubilat și ei, răspândind cele mai jignitoare insinuări la adresa Republicii Moldova, arătând cu degetul la chipurile adevărata cauză a problemei gazelor – lasă moldovenii să achite, dacă nu îngenunchează etc.    

Este de remarcat că pentru a-și pune în evidență relațiile speciale cu establishment-ul rusesc, PSRM a trimis un desant de parlamentari la Moscova, încercând chipurile s-o înduplece să nu pedepsească prea aspru Republica Moldova din cauza refuzului guvernării tinere și fără experiență de la Chișinău să-și manifeste slugărnicia. În mod curios, misiunea PSRM de a se erija în postură de cerșetor lingușitor a eșuat. S-a dovedit că rușii îi detestă pe cei slugarnici, deși nu evită să profite de pe urma acțiunilor acestora. În contrast cu misiunea PSRM, trei zile mai târziu, la 29 octombrie, după negocieri cu reprezentantul guvernării tinere și neexperimentate, GAZPROM și Moldovagaz au ajuns de acord în privința prelungirii contractului de livrare a gazelor către Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani. Deocamdată, nu știm exact cum se va reflecta prelungirea contractului asupra prețului gazelor. Am putea doar presupune că formula de calcularea a prețului va fi similară cu cea din contractul precedent. În acest context, liderii mai multor partide au formulat un șir de întrebări la care așteaptă răspuns din partea guvernanților pentru a se convinge dacă nu au fost făcute cedări politice periculoase.  

Deja vu, după 15 ani

Am arătat mai sus că în recenta criză a gazelor opoziția parlamentară a Blocului comuniștilor și socialiștilor (BECS) a fost estrem de acidă în raport cu guvernarea tânără și neexperimentată a PAS. În acest context este de mare utilitate să ne reamintim cum s-au descurcat actualii liderii ai BECS – Vladimir Voronin, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, într-o situație aproximativ similară, acum exact 15 ani, în 2006. Astfel, actualii lideri BECS:

• obținând în 2001 majoritatea constituțională pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Rusia-Belarus, au ajuns, în 2005, la concluzia că: dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurata decât prin promovarea consecventa si ireversibila a cursului strategic spre integrarea europeana, supărând partenerul strategic;
• au convins comunitatea internațională de la tribuna Summit-ului OSCE de la Sofia  că "prezența trupelor străine pe teritoriul Moldovei este ilegală, deoarece contravine Constituției statului nostru, normelor și principiilor internaționale", subliniind că prezența militară rusă constituie un factor care "influențează" asupra procesului de reglementare transnistreană și au acuzat forțele militare ruse de sprijin acordat regimului separatist din regiune;
• au convocat summit-ul GUAM din 22 aprilie 2005 pentru a combate fenomenele ce amenință securitatea regională, adică pentru a combate eforturile Rusiei de a repara consecințele catastrofei geopolitice, eveniment care nu se deosebește practic prin nimic de Platforma Crimeii, la care participă guvernarea PAS;
• au somat comunitatea internațională în privința ocupației de facto a Transnistriei de către Federația Rusă etc.  

În acele circumstanțe, la 14 decembrie 2005, prim-vicepremierul Zinaida Greceanîi a început negocierile cu GAZPROM privind livrările de gaze către Republica Moldova, negocieri care au durat aproximativ un an și s-au soldat cu trecerea la prețuri europene. În consecință:

• către mijlocul anului 2006 prețul la gaze pentru Republica Moldova s-a majorat în mediu de două ori!, de la $80 pentru mia de metri cubi, până la $160. În al II-lea trimestru al anului 2006 prețul a ajuns la $255, iar în al III-lea trimestru la ~ $300, ajungând uneori să depășească $400. Adică, în timpul guvernării actualilor lideri BECS prețul gazelor a crescut de peste patru ori;
• liderul BECS, ex-președintele, Vladimir Voronin, alături de președintele ucrainean, Victor Yușcenko, s-au adresat Uniunii Europene cu următorul mesaj: „În spatele acțiunilor Rusiei nu poate să nu fie observat același scenariu, planificat în prealabil, de presiune și șantaj energetic, orientat spre subminarea dezvoltării economice a țărilor noastre și spre destabilizarea situației sociale din interiorul lor...”   

Este la fel de interesant să ne reamintim despre reacțiile principalului propagandist al guvernării comuniste din acele vremuri, actualmente deputat BECS, Constantin Starîș: „autoritățile au demonstrat capacitatea de a rezista presiunilor, de a nu se încovoia în fața dificultăților... Anul 2006 a demonstrat o dată în plus că politica de susținere dură și consecventă a intereselor naționale este, în primul rând, o politică pragmatică”. De fapt, propaganda e una, iar realitatea e cu totul alta. Oricât și-ar fi etalat dârzenia, în cele din urmă, Voronin a cedat, mergând mai întâi la o cursă de cai pentru i se permite să se apropie de Vladimir Putin, apoi mergând la Moscova pentru a-i prezenta președintelui rus planul de reglementare a relațiilor bilaterale:

• aprecierea publică elogioasă a eforturilor Rusiei de menținere a păcii în Transnistria și pledoaria pentru menținerea în continuare a militarilor ruși în regiune. Aceasta după declarațiile și cerințele contrare ale ministrului de externe, Andrei Stratan, în cadrul summit-ul OSCE de la Sofia;
• acordarea Transnistriei a unui statut de autonomie largă în cadrul Republicii Moldova, oferindu-i și garantându-i, de fapt, Tiraspolului independență maximă;
• legifera statutul de neutralitate eventualei „Moldove unite”, ceea ce ar face imposibilă perspectiva aderării Moldovei la NATO;
• consolidarea statutului limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova;
• garantarea inviolabilității proprietăților rusești pe teritoriul Moldovei, inclusiv în Transnistria;
• sprijinirea pătrunderii capitalului rusesc pe teritoriul Moldovei în condiții avantajoase etc.

Toate cedările menționate nu au fost în măsură să schimbe prețurile europene la gaze pentru Republica Moldova. În acest context, merită să ne amintim și de faptul că liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a acuzat pe actualii săi parteneri din cadrul BECS – Zinaida Grecenîi și Igor Dodon, de incompetență în procesul de negocieri cu GAZPROM-ul: „După ce doamna Greceanîi s-a aflat o lună de zile în Moscova, îmi spune: dle președinte, permiteți lui Igor Dodon să meargă cu mine. Au adus un acord nou pentru procurarea gazului din Federația Rusă costul căruia la acel moment era de două ori mai mare decât costa gazul pentru Germania. Îmi spun că există o schemă conform căreia peste un an, doi de zile o să fie reduse prețurile la gaz. Am auzit multe, de toate în viață, dar după ce se majorează prețul, eu încă nu am auzit că el poate fi redus de cineva". De fapt, poate nu era vorba de incompetență, ci de majorarea deliberată a prețului la gaze pentru a stoarce din moldoveni bani, inclusiv pentru finanțarea viitorului proiect politic al lui Dodon și Greceanîi – PSRM, cu câte $700-800 mii lunar.     

Concluzii

Recenta criză a gazelor nu este altceva decât manifestarea periodică a dependenței energetice a Republicii Moldova față de Federația Rusă. În pofida elaborării a tot felul de documente și strategii privind asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, acesta din urmă continuă să fie vulnerabilă și șantajabilă energetic.

Criza gazelor a pus în evidență valoarea pretinșilor apărători ai intereselor Republicii Moldova. Cei care strigau despre pericolele la adresa statalității și se opuneau, chipurile, cedării Republicii Moldova străinilor, s-au dovedit a fi tocmai cei care s-au sucit ca giruetele, în 2006, cedând interesele țării de dragul menținerii la guvernare.

Oricum, gestionarea în 2021 a crizei gazelor de către guvernarea tânără și neexperimentată a PAS pare a fi mult mai onorabilă decât gestionarea crizei din 2006, când dârzenia actualilor lideri BECS s-a sfârșit cu o îngenunchere umilitoare. Pentru aceștia din urmă lozinca propagandistică: Nu dăm țara străinilor!, trebuie înlocuită cu una adecvată  -  Nu dăm țara străinilor, pur și simplu o priponim de interesele acestora!

Sursa IPN