Noul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a fost prezentat colectivului de procurori (VIDEO)
-
01 Septembrie 15:05

Procurorul General Alexandru Machidon, l-a prezentat colectivului pe noul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Președintelui Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă, și a colectivului Procuraturii Anticorupție.
În cadrul solemnității, Procurorul General a adresat un mesaj de felicitare noului conducător al instituției, subliniind importanța Procuraturii în sistemul de justiție.
„Activitatea Procuraturii Anticorupție este una de maximă responsabilitate și vizibilitate publică. Am încredere că domnul Marcel Dumbravan, în calitate de procuror-șef, va contribui la consolidarea instituției, la creșterea eficienței investigațiilor și la fortificarea încrederii cetățenilor în justiție”, a declarat Alexandru Machidon.
La rândul său, noul procuror-șef, Marcel Dumbravan, a exprimat recunoștință pentru încrederea acordată și a declarat că își va exercita mandatul cu deplină responsabilitate și integritate.
„Preiau această funcție conștient de complexitatea și dificultatea sarcinilor care stau în fața Procuraturii Anticorupție. Voi depune toate eforturile pentru a asigura un act de justiție independent, profesionist și transparent, alături de întreaga echipă de procurori și ofițeri anticorupție”, a spus Marcel Dumbravan.
În intervenția sa, președintele CSP, Dumitru Obadă, a asigurat sprijinul continuu al Consiliului pentru activitatea procurorilor anticorupție.
„Consiliul Superior al Procurorilor va rămâne un partener de încredere, oferind suport în toate inițiativele menite să consolideze eficiența și independența Procuraturii Anticorupție”, a subliniat Dumitru Obadă.
Numirea domnului Marcel Dumbravan în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție a fost dispusă prin ordinul Procurorului General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.