Noul ministrul al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus jurământul de învestire
-
28 Septembrie 2023 16:27
Noul ministrul al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus astăzi, 28 septembrie, jurământul de învestire. Evenimentul a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, care a subliniat că societatea, dar și mediul de afaceri așteaptă mai puțină birocrație, fermitate în raport cu cei care vor să facă evaziune fiscală, mai multă transparență în sfera achizițiilor publice, precum și eficiență în administrarea resurselor statului, transmite Radio Chișinău.
„D-le ministru, veți conduce instituția care veghează la buna și chibzuita utilizare a banilor publici, banii noștri, ai tuturor. Este o misiune foarte responsabilă. Resursele sunt întotdeauna limitate, indiferent de ce țară am vorbi. Cu atât mai mult în țara noastră e nevoie să cheltuim banii judicios, să reușim să facem față necesităților curente, dar și să facem investiții pentru dezvoltarea țării în viitor, pentru că generațiile care vin să poată să trăiască mai bine decât noi”, a spus Sandu.
Petru Rotaru este fostul director al Serviciului Fiscal de Stat, funcție pe care a ocupat-o din martie 2023. Acesta a activat în domeniul fiscal începând cu 2006, atât în sectorul privat, cât și în cel public, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Numirea lui Petru Rotaru în funcția de șef al Finanțelor vine după ce Veronica Sirețeanu, fosta ministră, a plecat în concediu de maternitate.