Noul ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu, a depus jurământul de învestire în funcție
-
14 Martie 08:27
Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului desemnat, a depus astăzi dimineața, 14 martie, jurământul de învestire în funcție. Evenimentul s-a derulat în prezenta președintei Maia Sandu și premierului Dorin Recean.
„Domeniul mediului este unul foarte apropiat mie și este un domeniu prioritar pentru țara noastră. Vreau să amintesc de Programul național de împădurire și să-i mulțumesc doamnei Rodica Iordanov pentru progresele pe care le-am făcut împreună pe acest program, dar și pe multe alte programe importante în domeniul mediului. Așteptarea mea este ca să facem în continuare eforturi consecvente și consistente pentru ca să implementăm acest program”, a spus Sandu.
Amintim că ieri, 13 martie, premierul Recean a anunțat modificări în echipa Guvernului Republicii Moldova. Astfel, deputatul PAS Sergiu Lazarencu a fost numit ministerul Mediului în locul Iordancăi-Rodica Iordanov. Anunțul a fost făcut imediat după ședința Guvernului.
Fosta ministră nu a precizat motivul demiterii sau plecării din funcție, spunând doar că retragerea ei din funcție „nu înseamnă un adio, ci un nou început”.